socru

SÓCRU, socri, s.m. Tatăl unuia dintre soţi, în raport cu celălalt soţ. ♢ Socru-mare = tatăl mirelui. Socru-mic = tatăl miresei. ♦ (La pl.) Părinţii unuia dintre soţi, în raport cu celălalt soţ. – Din lat. socrus (= socer).

Trimis de RACAI, 07.12.2003. Sursa: DEX '98



sócru s. m. (sil. -cru), art. sócrul; pl. socri, art. sócrii

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



táta-sócrul s. m. art., g.-d. art. lui táta-sócrul

Trimis de siveco, 07.02.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



SÓCR//U socrui m. Tată al unuia dintre soţi în raport cu celălalt soţ. ♢ socru-mare tatăl mirelui. socru-mic tatăl miresei. [Sil. so-cru] /<lat. socrus

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



sócru (-ri), s.m. – Tatăl unuia dintr soţi, în raport cu celălalt soţ. – Mr., megl., istr. socru. lat. sǒcrum în loc de sǒcerum (Cihac, I, 256; Puşcariu 1606; REW 8054), formă care apare la Consentius, cf. calabr. socru, nap. suogre, logud. sogru, prov., cat. sogre, sp. suegro, port. sogro. Uz general (ALR, I, 261). – Der. soacră, s.f. (mama unuia dintre soţi în raport cu celălalt soţ), mr., megl. soacră; socri, vb. (a stărui, a obosi, a cicăli, a bate la cap); socrie, s.f. (înrudirea socrilor cu ginerii sau nurorile); socriţă, s.f. (femeie care pregăteşte mîncarea, la nunţile tradiţionale).

Trimis de blaurb, 01.01.2009. Sursa: DER