strănuta


strănuta
STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. intranz. (Despre oameni şi unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mişcare bruscă şi involuntară a muşchilor expiratori. ♢ Praf de strănutat = substanţă medicamentoasă iritantă care provoacă strănutul. – lat. sternutare.
Trimis de RACAI, 07.12.2003. Sursa: DEX '98

STRĂNUTÁ vb. (pop.) a străfiga, (reg.) a pârşni, (prin Ban.) a zdrăvăna. (E răcit şi strănuta.)
Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime

strănutá vb., ind. prez. 1 sg. strănút, 3 sg. şi pl. strănútă
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

A STRĂNUTÁ strănút intranz. A elimina brusc şi cu zgomot, pe nas şi pe gură, aerul din plămâni printr-o contracţie involuntară a muşchilor expiratori. /<lat. sternutare
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

strănutá (-t, át), vb. – A elimina cu zgomot aerul din plămîni pe nas şi pe gură. – var. stărnuta, strenuta. Mr. stărnut(are). lat. sternūtāre (Meyer, alb. St., IV, 120; Pascu, I, 161; REW 8250), cf. it. starnutare, (v. it. stranutare, sicil. stranutari, friul. stranudá), prov., cat., sp. estornudar, fr. éternuer. Lipseşte în Trans. de V (ALR, I, 78). – Der. strănut (var. strănutat, strănutătură), s.f. (acţiunea de a strănuta, zgomotul produs).
Trimis de blaurb, 28.01.2009. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.