suplica


suplica
SUPLICÁ, suplíc, vb. I. intranz. (înv.) A se ruga de cineva cu stăruinţă şi umilinţă. – Din lat., it. supplicare.
Trimis de LauraGellner, 28.07.2004. Sursa: DEX '98

suplicá vb. (sil. -pli-), ind. prez. 1 sg. suplíc, 3 sg. şi pl. suplícă
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

suplicá (-c, -át), vb. – A se ruga de cineva. lat. supplicare (sec. XIX), it. supplicare. – Der. suplică, s.f. (cerere, jalbă), din fr. supplique; suplicant, s.m., din it. supplicante.
Trimis de blaurb, 11.02.2009. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.