sânt

SÂNT, -Ă, sânţi, -te, adj., s.m. şi f. (pop.) Sfânt. – lat. sanctus.

Trimis de IoanSoleriu, 18.02.2009. Sursa: DEX '98



SÂNT adj. v. bisericesc, ceresc, divin, dumnezeiesc, religios.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



SÂNT s., adj. v. sfânt.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



sânt adj. m., s. m., pl. sânţi; f. sg. sântă, g.-d. art. sântei, pl. sânte

Trimis de siveco, 01.07.2007. Sursa: Dicţionar ortografic



sânt, sấntă, sânţi, sấnte, adj., s.m. şi f. (înv. şi pop.) 1. (adj.) sfânt. 2. (s.m. art.) Dumnezeu. 3. (s.m. şi f.) sfânt, mucenic, martir. 4. (la pl.; în forma: simţi) mucenici. 5. (adj.) bisericesc, religios. 6. (adj.) care impune un respect deosebit, veneraţie; intangibil, inviolabil, sacru, sacrosant. 7. (adj.) nevinovat, curat, pur.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DAR



sînt (-tă), adj. – Sfînt. – var. sîn, sîm. Mr. sînt. lat. sanctus (Tiktin; REW 7569), cf. it., sp. san(to), prov., fr. saint, cat. sant, port. sāo. A fost înlocuit în rom. de sl. sfînt; se păstrează aproape exclusiv în comp. ca nume de sfinţi: Simedru (var. Sumedru, Sămetru), din sanctus Demetrius; Sîntilie (var. Sîntilii), din lat. Sanctus Helias; sîntio(a)n, din lat. Sanctus Iohannes; Sîngior(d)z, din lat. Sanctus Georgius; Sîmpietru, din lat. Sanctus Petrus; Sîntoader, din lat. Sanctus Theodorus; Sînvăsii, din lat. Sanctus Basilius; Sî(m)nicoară, din lat. Sanctus Nicolaus; Sîntă-Mărie, din lat. Sancta Maria. cf. Densusianu, GS, III, 433; Pascu, R. critică, III, 47. – cf. sînziene,; sîntămărinesc, adj. (varietate de mere), de la Sîntă-Mărie (sec. XVII).

Trimis de blaurb, 19.12.2008. Sursa: DER