temei

temei
TEMÉI, temeiuri, s.n. 1. Lucrul sau partea cea mai importantă din ceva; temelie, fundament, bază. ♢ loc. adj. De temei = de bază, solid, serios; însemnat, important. Fără (sau lipsit de) temei = fără bază reală, neîntemeiat, fictiv. ♢ loc. adj. şi adv. Cu temei = a) întemeiat; solid; b) (care este) de-a binelea, temeinic. 2. Motiv, pricină, cauză; prilej. 3. (pop.) Toi, miez, mijloc (al unei acţiuni, al unui interval de timp). Temeiul nopţii. 4. (înv.) Grosul unei armate. – Din sl. temelĩ.
Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

TEMÉI s. 1. v. bază. 2. bază, esenţă, fundament, temelie, (înv.) cap. (temeiul teoriei sale.) 3. v. justificare. 4. justificare, logică, motivare, noimă, raţiune, rost, sens. (Nu văd temeiul comportării lui.) 5. v. cauză. 6. v. motiv.
Trimis de siveco, 12.02.2008. Sursa: Sinonime

TEMÉI s. v. abundenţă, bază, belşug, bogăţie, fundament, fundaţie, gros, îmbelşugare, îndestulare, miez, mijloc, mulţime, prisos, putere, talpă, tălpoi, temelie, toi.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

teméi s. n., pl. teméiuri
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

TEMÉ//I temeiiuri n. 1) Element esenţial de temelie; parte fundamentală. A surpa temeiiurile vechi.De temei a) de bază; fundamental; b) serios; c) însemnat. Fără (sau lipsit) de temei lipsit de bază reală; neîntemeiat. Cu temei a) care se sprijină pe o bază solidă; în mod solid; cu temeinicie. A pune temei pe ceva (sau pe cineva) a se bizui pe ceva (sau pe cineva); a conta. 2) Fenomen care provoacă sau determină apariţia efectului; pricină; motiv; cauză. ♢ Cu tot temeiiul având destule motive; pe deplin justificat. 3) pop. Partea centrală a unui fenomen în desfăşurare; toi. temeiiul iernii. temeiiul mesei. /<sl. temeli
Trimis de siveco, 05.10.2008. Sursa: NODEX

teméi (-iuri), s.n.1. (înv.) Temelie, fundament. – 2. (Trans.) Suport, soclu. – 3. Esenţă, bază, fundament. – 4. Importanţă, esenţă. – 5. (înv.) Grosul, partea principală a unei armate. – Mr. θimel’u. Mgr. θεμέλιον (Roesler 577; Murnu 55; Iordan, Dift., 134), poate parţial prin intermediul sl. (bg., sb., cr.) temelj. – Der. temeinic, adj. (fundat, bazat, autorizat, solid, trainic); netemeinic, adj. (nesigur, îndoielnic, inconstant); temeinicie, s.f. (soliditate, seriozitate); netemeinicie, s.f. (lipsă de soliditate); întemeia, vb. (a funda; a institui, a crea; refl., a se baza, a se clădi pe ); întemeietor, adj. (fondator); neîntemeiat, adj. (nefondat). cf. temelie.
Trimis de blaurb, 04.03.2009. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужна курсовая?

Look at other dictionaries:

  • teméi — s. n., pl. teméiuri …   Romanian orthography

  • întemeia — ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. tranz. A înfiinţa, a funda (un stat, o instituţie etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. refl. fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [pr.: me ia] – În +… …   Dicționar Român

  • bază — BÁZĂ, baze, s.f. I. 1. Parte care susţine un corp, o clădire sau un element de construcţie; temei, temelie. ♦ Latură a unui triunghi sau a unui poligon ori faţă a unui poliedru (care se reprezintă de obicei în poziţie orizontală). ♦ Dreaptă care… …   Dicționar Român

  • fundament — FUNDAMÉNT, fundamente, s.n. 1. Element de construcţie sau ansamblu de astfel de elemente prin intermediul cărora se sprijină o construcţie, o lucrare etc.; fundaţie, bază, temelie. ♦ Placă de metal a preselor de imprimat, pe care se aşază formele …   Dicționar Român

  • necesitate — NECESITÁTE, necesităţi, s.f. 1. Ceea ce se cere, se impune să se facă; ceea ce este de absolută trebuinţă; trebuinţă, nevoie. ♢ expr. De primă necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului). ♦ spec. (La pl. art.) Proces fiziologic de… …   Dicționar Român

  • panică — PÁNICĂ s.f. Senzaţie de spaimă violentă de care este cuprinsă subit (şi adesea fără temei) o persoană sau o colectivitate. ♢ expr. A intra în panică = a se nelinişti, a se alarma, a se speria (foarte tare). – Din ngr. panikós, fr. panique, it.… …   Dicționar Român

  • prefix — PREFÍX, prefixe, s.n. 1. Afix care se ataşează înaintea rădăcinii sau a temei unui cuvânt, pentru a forma un derivat. 2. (În telefonia interurbană automată) Număr care indentifică o anumită localitate sau ţară şi se formează înaintea numărului de …   Dicționar Român

  • raţiune — RAŢIÚNE, (2, 3) raţiuni, s.f. 1. Facultatea omului de a cunoaşte, de a gândi logic, de a înţelege sensul şi legătura fenomenelor; p. ext. judecată, minte. ♦ Treapta a doua a cunoaşterii, caracterizată prin faptul că operează cu noţiuni, judecăţi… …   Dicționar Român

  • rezon — REZÓN, rezoane, s.n. (înv.) 1. Îndreptăţire, justificare, cauză, motiv, temei. 2. Raţiune, judecată dreaptă. ♢ expr. A pune (pe cineva) la rezon = a învăţa minte (pe cineva), a pune la respect; a constrânge să judece mai bine, să se poarte cum… …   Dicționar Român

  • temeinic — TEMÉINIC, Ă, temeinici, ce, adj. (Adesea adverbial) Solid, serios; cu temeinicie. ♦ Adânc, profund, intens. [var.: (înv.) temélnic, ă adj.] – Temei + suf. nic. Trimis de claudia, 30.04.2008. Sursa: DEX 98  Temeinic ≠ netemeinic Trimis de siveco …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”