tobă

TÓBĂ, tobe, s.f. 1. Instrument muzical de percuţie, format dintr-un cilindru scurt, larg şi gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete. ♢ expr. A bate toba = a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (din nervozitate sau din nerăbdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tuşi; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de ştiri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfătui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pântecele (sau spinarea) tobă = a bate zdravăn (pe cineva). A fi (sau a ieşi) tobă de carte (sau de învăţătură) = a fi foarte învăţat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitaţie publică. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol. ♢ Tobă de eşapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de maşină folosit pentru transmiterea unei forţe de tracţiune prin intermediul unui cablu sau al unui lanţ. ♦ Cutie metalică de formă rotundă sau dreptunghiulară, în care se bobinează filmul pentru unele aparate de proiecţie. 3. Mezel preparat din bucăţele de carne, de slănină, de măruntaie etc. introduse în membrana care formează stomacul porcului. 4. (La jocul de cărţi) Caro. [var.: (înv. şi pop.) dóbă s.f.] – Din magh. dob.

Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



TÓBĂ s. I. 1. (muz.) darabană, (rar) tambur, (înv. şi reg.) baraban, barabancă, (înv.) tâmpină. (Bate tobă.) 2. (tehn.) tambur. II. (prin Ban. şi sud-vestul Transilv.) şfarcă. (Mezelul numit tobă.) III. caro. (tobă la cărţile de joc.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



TÓBĂ s. v. batoză, cuptor, timpan, treierătoare.

Trimis de siveco, 20.01.2008. Sursa: Sinonime



tóbă s. f., g.-d. art. tóbei; pl. tóbe

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



TÓB//Ă tobăe f. 1) Instrument muzical de percuţie, constând dintr-un cilindru gol pe dinăuntru, acoperit la ambele capete cu câte o membrană de piele întinsă, care, prin lovire, produce sunete înfundate. ♢ A bate tobăa a) a lovi ritmic cu degetele în ceva, fiind iritat sau lipsit de răbdare; b) a răspândi o ştire; a divulga un secret. A fi tobă de carte (sau de învăţătură) a poseda multe cunoştinţe. A se face tobă a mânca pe săturate. A vinde (averea cuiva) cu tobăa a vinde la mezat. 2) Piesă cilindrică, goală în interior, folosită în tehnică; tambur. tobă pentru cablu. ♢ tobă de eşapament piesă la motoarele cu ardere internă care amortizează zgomotul produs în timpul evacuării gazelor de ardere. 3) Mezel preparat din carne de porc, măruntaie şi slănină, puse în pielea stomacului, care se fierbe şi se presează. 4) pop. (la jocul de cărţi) Semn distinctiv având forma unui romb de culoare roşie; caro. 5) Carte de joc marcată cu acest semn. /<ung. dob

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



tóbă (-be), s.f. – 1. Tambur. – 2. Culoare la jocul de cărţi. – 3. Un tip de salam. – var. Mold., Trans. dobă (şi der.). Mag. dob (Tiktin; Gáldi, 89 şi 150). – Der. tobaş, s.m. (Trans., toboşar), din mag. dobos, dublet al lui toboş, s.m. (tort), cf. sb. doboš "tartă". Este bg. toba care pare că provine din rom. (Capidan, Raporturile, 234).

Trimis de blaurb, 21.03.2009. Sursa: DER