acătare

acătáre, adj. – 1. (înv.) Oricare. – 2. Adevărat, veritabil. – 3. Bun, vrednic. – var. acătarea, acătărea, acătării. < lat. *ecum tālis, al cărui rezultat normal, cutare, prezintă un a protetic de la formaţiunile adv., cf. afund, aminte, asimilîndu-l apoi pe u aton. Asimilarea sa la adv., în pofida categoriei adj., este evidentă în folosirea sa invariabilă, ca şi în acel a paragogic al var. Alteori, datorită aspectului său, a fost confundat cu un s. verbal, şi de aici rezultă ultima variantă. Opiniile asupra originii sale au fost foarte diferite. După Cipariu, gram., 260, din lat. ad+que+tale. Din cătare, după Philippide, Principii, 8; din atare (Puşcariu 8 şi 159); din capitalis, printr-o fază intermediară *captale (Candrea, GS, VII, 283); sau din tare, cu un element prepoziţional acă-, ce pare inexplicabil (DAR). Pentru REW 63 este un der. din lat. *accapῐtāre, cf. sp. acatar.

Trimis de blaurb, 26.08.2006. Sursa: DER