trufă

TRÚFĂ¹, trufe, s.f. 1. Nume dat mai multor specii de ciuperci comestibile de culoare violetă-negricioasă, în formă de cartofi, care cresc în pământ (Tuber). 2. Produs de cofetărie făcut dintr-o cremă de ciocolată. – Din fr. truffe.

Trimis de laura_tache, 24.10.2002. Sursa: DEX '98



TRÚFĂ², trufe, s.f. (înv.) Trufie. – lat. *trufa.

Trimis de laura_tache, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



TRÚFĂ s. (bot.) trufă de iarnă (Tuber mela-nosporum) = trufă neagră; trufă de vară (Tuber aestivum) = trufă văratică; trufă neagră v. trufă de iarnă; trufă văratică v. trufă de vară.

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



TRÚFĂ s. v. aroganţă, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, semeţie, trufie, vanitate.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



trúfă (ciupercă, trufie) s. f., g.-d. art. trúfei; pl. trúfe

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



TRÚF//Ă trufăe f. 1) Ciupercă comestibilă în formă de cartof, de culoare violetă-negricioasă, care se dezvoltă în pământ. 2) Preparat alimentar din cremă de ciocolată. /<lat. trufa

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



TRÚFĂ s.f. 1. (Liv.) Inducere în eroare; înşelătorie, şarlatanie. ♦ Abuz de încredere, escrocherie. 2. Gen de ciuperci comestibile foarte gustoase, de culoare violetă-negricioasă, având forma unui cartof. 3. Produs de cofetărie preparat cu o cremă de unt şi ciocolată. [< fr. truffe, it. truffa, prov. trufa < lat.t. tufera].

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN



TRÚFĂ s. f. 1. inducere în eroare; înşelătorie, şarlatanie. ♢ abuz de încredere, escrocherie. 2. gen de ciuperci comestibile foarte gustoase, violete-negricioase, de forma unui cartof. 3. produs de cofetărie pe bază de cremă de unt şi ciocolată. 4. nas al unui câine. (< fr. truffe)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



trúfă (-fe), s.f. – Mîndrie, fală, îngîmfare, aroganţă, trufie. Origine indoielnică. Se consideră în general (Cihac, II, 708; Roesler 577; Şeineanu, Semasiol., 209; Densusianu, rom., XXXIII, 287; Rosetti, II, 69) că reprezintă gr. τρυφή "delicii desfătări"; dar această soluţie nu se potriveşte nici semantic şi nici fonetic; astfel că Tiktin ajunge să-l considere drept cultism înv. Această soluţie din urmă este şi mai puţin satisfăcătoare. sec. XVI, înv. Pare mai curînd un reprezentant indirect de lat. triumphus, cf. it. tronfio "mîndru", germ. Trumpf, prin intermediul unor idiomuri sl. în care s-ar fi pierdut nazala; însă forma intermediară nu ne apare. Der. trufie (var. trufăşie), s.f. (orgoliu, fală); trufi (var. trufăşi), vb. refl. (a se mîndri, a se îngîmfa, a se fuduli); trufaş, adj. (mîndru, orgolios, arogant). Din rom. provine bg. din Trans. trufa (Miklosich, bg., 137).

Trimis de blaurb, 04.04.2009. Sursa: DER