blestema — BLESTEMÁ, bléstem, vb. I. tranz. A invoca urgia divinităţii împotriva cuiva. ♦ intranz. A înjura, a ocărî, a huli.[prez. ind. acc. şi: blestém] – lat. pop. blastimare (= blasphemare). Trimis de paula, 20.08.2002. Sursa: DEX 98 … Dicționar Român
depravare — DEPRAVÁRE, depravări, s.f. Faptul de a se deprava; corupţie (2), blestemăţie, desfrâu, depravaţiune. – v. deprava. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 DEPRAVÁRE s. 1. v. corupere. 2. v. corupţie. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa … Dicționar Român
drăcie — DRĂCÍE, drăcii, s.f. 1. Ştrengărie, poznă, năzbâtie; drăcovenie, drăcărie. 2. Faptă rea; blestemăţie. ♢ expr. Ei, drăcie! sau ei, drăcia dracului! exclamaţie de surpriză şi de nemulţumire. 3. Minunăţie, ciudăţenie. 4. Vrăjitorie, farmec. – Drac + … Dicționar Român
ticăloşie — TICĂLOŞÍE, ticăloşii, s.f. 1. Stare de decădere morală; p. ext. faptă comisă de un om ticălos (1), faptă josnică; nemernicie, mârşăvie, ticăloşenie, josnicie. 2. (înv.) Mizerie, sărăcie; nefericire, nenorocire. – Ticălos + suf. ie. Trimis de ana… … Dicționar Român
