ud


ud
UD, -Ă, uzi, -de, adj., s.n. 1. adj. Pătruns, îmbibat de apă sau de alt lichid; îmbibat de umezală, foarte umed; murat (3). ♦ (Despre ochi) Plin de lacrimi; înlăcrimat. ♦ Plin de năduşeală; transpirat, asudat. ♦ (Despre copiii mici) Care a urinat pe el. 2. s.n. Urină. Băşica udului. – lat. udus.
Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

Ud ≠ uscat
Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime

UD adj., s. 1. adj. v. jilav. 2. adj. v. înlăcrimat. 3. adj. v. transpirat. 4. s. urină. (Băşica udului.)
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

ud adj. m., pl. uzi; f. sg. údă, pl. úde
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

ud s. n., pl. úduri
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

UD1 n. pop. Lichid secretat de rinichi, acumulat în vezica urinară şi eliminat din organism prin uretră; urină. /<lat. udus
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

UD2 údă (uzi, úde) 1) şi substantival (în opoziţie cu uscat) Care este îmbibat (sau acoperit) cu apă sau alt lichid. Haină udă. Lemne ude. ♢ udul de ploaie nu se teme cel care a trecut prin multe greutăţi nu se sperie uşor. Cu ochii uzi cu ochii plini de lacrimi. ud de sudoare transpirat. 2) (despre copii mici) Care s-a urinat pe el (în scutece, în haine). /<lat. udus
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

ud (-dă), adj.1. Înmuiat. – 2. Umed. – 3. (s.n.) Urină. – Mr., megl., istr. ud. lat. ūdus (Puşcariu 1785; REW 9030), cf. vegl. yoit. – Der. uda, vb. (a muia, a umezi; a iriga, a trece un rîu printr-o regiune determinată; a urina; fam., a însoţi o mîncare cu băutură); udat, s.n. (umezit; acţiunea de a urina); udătură, s.f. (muiere, umezire; înv., secreţie, umoare; ciorbă, supă, aliment lichid; mîncare în general; băutură, vin; rouă); udeală, s.f. (umezeală, rouă; fam., băutură). Uda (mr., megl., istr. ud), trebuie să ajungă la lat. udāre (Puşcariu 1786; REW 9029).
Trimis de blaurb, 13.04.2009. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.