urmă


urmă
ÚRMĂ, urme, s.f. 1. Semn concret lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc. ♢ loc. prep. Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare a..., drept consecinţă a... ♢ loc. vb. A fi pe urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări. ♢ expr. A merge (sau a călca) pe urmele cuiva = a avea calităţile, defectele, apucăturile, comportarea (bună sau rea a) cuiva, a semăna cu cineva (în comportare); a imita pe cineva. A pierde (sau a nu mai şti, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai şti nimic despre cineva. Nici urmă sau fără urmă (de) ... = deloc, nici un pic. A da de (sau a găsi) urma (sau urmele) cuiva = a obţine unele date cu privire la o persoană pe care o caută. 2. Punct sau stadiu final; sfârşit. ♢ loc. adj. Din (sau de pe) urmă = a) de la sfârşit, ultim; b) precedent. Din urmă = a) din spate, dindărăt; b) de la locul unde a rămas. loc. adv. În urmă = a) în spate, îndărăt; b) mai târziu, apoi; c) mai de mult. Pe urmă = mai târziu, ulterior. (Până) la urmă = la sfârşit de tot. În cele din (sau de pe) urmă = la sfârşitul unui şir, unei succesiuni; în sfârşit. ♦ loc. prep. În urma... = a) în spatele, după..., la sfârşitul...; b) drept urmare, datorită... De pe urma... = după moartea cuiva, drept moştenire de la cineva. ♢ expr. A rămâne în urmă = a se lăsa întrecut de alţii pe drum sau în activitate, în muncă. A fi (sau a merge, a rămâne) în urmă = (despre ceas) a merge mai încet, arătând o oră mai mică decât cea oficială. La urma urmei (sau urmelor) = în cele din urmă; în definitiv; în concluzie. ♦ (înv.) Urmare, consecinţă, rezultat. 3. (mat.) Punct în care o dreaptă intersectează o anumită suprafaţă. ♦ Dreaptă de-a lungul căreia o suprafaţă intersectează altă suprafaţă. – lat. *orma.
Trimis de valeriu, 07.11.2007. Sursa: DEX '98

ÚRMĂ s. 1. (fig.) pistă. (Se află pe o urmă falsă.) 2. întipărire, tipar, (fig.) amprentă. (Picioarele lăsau urmăe adânci în noroi.) 3. v. dâră. 4. v. relicvă. 5. semn. 6. v. cicatrice. 7. (fig.) umbră. (Nici o urmă de tristeţe.) 8. v. sfârşit.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

ÚRMĂ s. v. consecinţă, efect, repercusiune, rezultat, urmare.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

pe úrmă loc. adv.
Trimis de siveco, 23.01.2008. Sursa: Dicţionar ortografic

úrmă s. f., g.-d. art. úrmei; pl. úrme
Trimis de siveco, 15.12.2008. Sursa: Dicţionar ortografic

ÚRM//Ă urmăe f. 1) Semn lăsat de cineva sau de ceva pe o suprafaţă oarecare. urmăe de animal. urmă de tractor. urmăa unei lovituri. ♢ A da de urmă a dispune de informaţia necesară. A-i da (cuiva) de urmă (sau a şti de urmăa cuiva) a găsi locul unde se află cineva. A nu-i (mai) da (cuiva) de urmă a nu mai avea nici un fel de date despre cineva. A dispărea fără urmă a pleca fără a lăsa vreun indiciu despre sine. Nici urmă de... deloc; nici un pic. 2) Fază de la sfârşitul unei acţiuni sau al unui fenomen. ♢ urmăa alege un lucru poate fi apreciat just numai la sfârşit. Ceasul din (sau de pe) urmă ultimele clipe din viaţă. La urmă a) cel de pe urmă; ultimul; b) în încheiere; la sfârşit. La urmăa urmăei (sau urmăa urmăelor) în definitiv. În cele din urmă (sau până la urmă) în (la) sfârşit. În (sau din) urmăa cuiva (sau a ceva) în (sau din) spate, îndărătul cuiva (sau a ceva). Pe urmă mai târziu; ulterior. A rămâne (sau a fi) în urmă a) a nu se putea ţine de alţii; a merge mai încet; b) a se prezenta mai rău decât alţii într-un domeniu de activitate. [G.-D. urmei] /<lat. orma
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

úrmă (-me), s.f.1. Dîră, semn. – 2. Călcătură. – 3. Vestigiu, amprentă. – 4. Puncte, măsură a piciorului şi a încălţămintei. – 5. Loc de obîrşie. – 6. Rezultat, consecinţă. – În urmă, în spate, apoi; la urmă, la sfîrşit, la sfîrşit de tot; pe urmă, apoi, mai tîrziu. – Mr., megl. urmă. Origine incertă. Coincidenţa cu it. orma şi cu alb. gyurmë arată că-i vorba de un cuvînt vechi. Ar putea fi gr. ỏρμή, care apare cu sensul de "impuls", dar care ar fi putut însemna şi "impresie", ca ỏρμάω "a presa, a exercita o presiune" (Cihac, II, 721; Schuchardt, ZRPh., XX, 252; cf. Puşcariu 1835, şi împotrivă Meyer 142). După Diculescu, Elementele, 463, dintr-o formă ionică ỏὐρμή. Altă explicaţie, care se menţionează mai des, din gr. ỏσμή "miros" (Diez, I, 296; Densusianu, Hlr., 201; Roesler 577; Tiktin; Philippide, II, 740; REW 6112; Rohlfs, EWUG, 1557; Rosetti, II, 69), este mai greu de admis (cf. rezultatele fonetice şi semantice semnalate mai inainte faţă de ven. usmar, v. fr. osmer, sp. husmear, port. husmar), cf. adulmeca. În realitate, toate rezultatele cu r se bazează în mod clar pe sensul de "călcătură vizibilă", în timp ce der. cu s indică ideea de "miros", în aşa fel încît diferenţa fonetică ar putea indica desigur o diversitate de origini. Der. urma, vb. (a veni după; a continua; a rezulta, a proveni; a frecventa, a studia; a succede); urmărelnic (var. urmăretic), adj. (se zice despre oile care rămîn în urmă mereu); urmări, vb. (a merge pe urmele cuiva, a goni, a fugi după; a observa, a fixa, a reclama, a chema în justiţie), cu sensurile fr. poursuivre; urmăritor, s.m. (persoană care urmăreşte); urmaş, s.m. (descendent, progenitură; moştenitor al tronului); urmatic, adj. (Olt., care e cel mai tînăr dinte fraţi); următor, adj. (care urmează); urmi, vb. (a moşteni), înv. – Din rom. provin rut. urma (Candrea, Elemente, 400), şi poate, rut. húrma, húrba "buluc, în grabă", pol. hurm "turmă" (cf. Berneker 378).
Trimis de blaurb, 21.04.2009. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Look at other dictionaries:

  • urma — URMÁ, urmez, vb. I. 1. tranz. şi intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoţi. ♦ tranz. A fi alături de cineva (într o acţiune). 2. tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe drumul apucat. ♦ tranz. şi intranz …   Dicționar Român

  • ȗrma — ž 〈G mn ā/ ī〉 reg., {{c=1}}v. {{ref}}datulja{{/ref}} ✧ {{001f}}tur. ← perz …   Veliki rječnik hrvatskoga jezika

  • urma — ȗrma ž <G mn ā/ ī> DEFINICIJA reg. datulja (datula), v. ETIMOLOGIJA tur. hurma ← perz. hurmā …   Hrvatski jezični portal

  • Urma — Original name in latin Urma Name in other language Urma, Урма State code RU Continent/City Europe/Moscow longitude 42.53894 latitude 47.28639 altitude 1201 Population 3515 Date 2012 01 17 …   Cities with a population over 1000 database

  • urmá — vb., ind. prez. 1 sg. urméz, 3 sg. şi pl. urmeázã …   Romanian orthography

  • úrmã — s. f., g. d. art. úrmei; pl. úrme …   Romanian orthography

  • urma — ısıcak sudan çıkub da soğuk suya girerken bedenin üzerine çıkan kabarcıklar …   Çağatay Osmanlı Sözlük

  • uruş — urma, sava;, vuruş, vuruşma I, 61, 221, 414; II, 83 …   Divan-i Luqat-i it-Türk Dizini

  • după — DÚPĂ prep. I. (Introduce un complement circumstanţial de loc) 1. Îndărătul..., în dosul..., înapoia... După casă se află livada. 2. Mai departe de..., dincolo de..., După grădina publică s a oprit. 3. (exprimă un raport de succesiune) În urma …   Dicționar Român

  • succeda — SUCCEDÁ, succéd, vb. I. 1. intranz. A urma imediat după altcineva sau după altceva (în spaţiu, în timp). ♦ refl. A urma unul după altul. 2. intranz. şi tranz. A prelua funcţia sau bunurile cuiva prin succesiune; a moşteni. [var.: (rar) succéde vb …   Dicționar Român