vârf


vârf
VÂRF, vârfuri, s.n. 1. Partea cea mai de sus (ascuţită) a unor obiecte înalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte). ♢ expr. Asta pune (sau, rar, face) vârf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau aşteptare, este din cale-afară. (Plin) cu vârf sau încărcat cu vârf = plin de tot, până sus. ♦ fig. (La pl.) Persoanele care se află în fruntea unei organizaţii politice, sociale sau administrative, a unui grup social etc. ♦ (Rar) Partea de deasupra, suprafaţa unei ape. Vârful Oltului. 2. Capăt, extremitate (ascuţită) a unui lucru. Vârful coloanei. ♦ spec. Extremitate a unei părţi a trupului omului sau animalelor. ♢ loc. adv. Din vârful buzelor = de mântuială, superficial; batjocoritor, sfidător, ironic. (În legătură cu verbe de mişcare) În vârful (sau pe vârfurile) degetelor (sau picioarelor) = tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni. ♢ expr. A i se sui (cuiva) părul în vârful capului = a i se ridica (cuiva) părul de pe cap (de frică, de spaimă) A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la faţă din cauza furiei, a ruşinii etc. A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; p. ext. a vorbi afectat. 3. Punctul de intersecţie a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc. 4. fig. Moment de intensitate maximă a unei activităţi. ♢ Ore de vârf = a) (în legătură cu mijloace de transport, magazine sau alte unităţi de servire a populaţiei) ore de afluenţă maximă, de mare aglomeraţie şi de solicitare intensă; b) (în legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze) ore în care consumul este foarte intens. Vârf de consum = cantitate maximă de energie electrică necesară abonaţilor unei reţele electrice la anumite ore de zi sau în anumite perioade ale anului. – Din sl. vrŭhŭ.
Trimis de bogdanrsb, 13.05.2003. Sursa: DEX '98

Vârf ≠ bază
Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime

VÂRF s. 1. (geogr.) creastă, creştet, culme, pisc, (rar) obârşie, (înv. şi reg.) sâmcea, (reg.) piscan, spic, tigvă, titilă, vârvare, (Transilv.) picui, (Mold., Transilv. şi Maram.) ţiclău, (înv.) suiş. (Alpiniştii au ajuns pe vârful muntelui.) 2. bot, cap, capăt, cioc. (vârf al unui obiect ascuţit.) 3. cap, capăt, extremitate. (vârful bastonului.) 4. buric. (Şi-a fript vârful degetelor.) 5. (cor.) v. poantă. 6. vârf vegetativ v. con vegetativ.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

vârf s. n., pl. vârfuri
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

VÂRF vârfuri n. 1) Partea de deasupra (ascuţită) a obiectelor înalte; creastă. vârful acoperişului. vârful copacului.Cu vârf încărcat până sus; foarte plin. Cu vârf şi îndesat mai mult decât trebuie; cu prisosinţă. Asta pune (sau face) vârf (la toate) asta e peste orice măsură; asta este din cale-afară. 2) Partea cea mai înaltă a unui munte sau a unui deal; culme; creastă; coamă; spinare; creştet; pisc. 3) Capătul (de obicei mai ascuţit) al unui obiect sau organ. vârful cuţitului. vârful degetului. ♢ Din vârful buzelor a) de mân-tuială; b) cu dispreţ; sfidător. 4) Punct de întretăiere a două laturi ale unei figuri geometrice. 5) fig. Moment central în desfăşurarea unei activităţi. vârful adunării. ♢ Ore de vârf ore cu o mare aglomeraţie sau cu o solicitare intensă. 6) la pl. Totalitate a persoanelor de frunte ale unei societăţi, clase, organizaţii. /<sl. vruhu
Trimis de siveco, 29.03.2009. Sursa: NODEX

Dicționar Român. 2013.

Look at other dictionaries:

  • Vârf — (Romanian for peak, summit, top , from Slavic vrh , vrah ) may refer to:* Vârf, Buzău, a village in Romania * Vârfurile, Arad, a commune in Romania * Vârf , the Romanian (Vlach) name of Vrav, a village in Bulgaria …   Wikipedia

  • simediană — SIMEDIÁNĂ, simediene, s.f. Dreaptă care trece printr un vârf al unui triunghi şi este simetrica medianei în raport cu bisectoarea interioară dusă prin acelaşi vârf al triunghiului. [pr.: di a ] – Din fr. symédiane. Trimis de IoanSoleriu,… …   Dicționar Român

  • vârfuit — VÂRFUÍT, Ă, vârfuiţi, te, adj. 1. Prelungit în formă de vârf, cu vârf; ţuguiat, ascuţit. 2. (Despre recipiente) Plin până sus, umplut cu vârf. – v. vârfui. Trimis de bogdanrsb, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  VÂRFUÍT adj. v. ascuţit, ţuguiat. Trimis… …   Dicționar Român

  • piramidă — PIRAMÍDĂ, piramide, s.f. 1. Poliedru cu baza poligonală şi feţele triunghiulare, care se unesc într un vârf comun. 2. Monument funerar gigantic de piatră în formă de piramidă (1), ridicat pentru faraonii Egiptului antic; p. gener. edificiu… …   Dicționar Român

  • sfârc — SFÂRC, sfấrcuri, s.n. 1. Vârf flexibil (al unor organe sau obiecte) ♢ Sfârcul urechii. 2. Ţesut cartilaginos care îmbracă suprafeţele articulare ale oaselor; zgârci. 3. Vârf al mamelei; mamelon, gurgui. (derformare din zgârc, apropiat de răd.… …   Dicționar Român

  • şpiţ — ŞPIŢ1, şpiţi, s.m. Numele unei rase de câini de talie mică, cu păr pufos, cu urechi drepte şi bot ascuţit; câine din această rasă. – Din germ. Spitz. Trimis de LauraGellner, 02.05.2004. Sursa: DEX 98  ŞPIŢ2, şpiţuri, s.n. 1. (tehn.) Unealtă… …   Dicționar Român

  • acuminat — ACUMINÁT, Ă, acuminaţi, te, adj. (Despre frunze, fructe etc.) Care se termină printr un vârf lung şi ascuţit. – Din fr. acuminé, lat. acuminatus. Trimis de ana zecheru, 06.08.2002. Sursa: DEX 98  acuminát adj. m., pl. acumináţi; f …   Dicționar Român

  • adiacent — ADIACÉNT, Ă, adiacenţi, te, adj. 1. (În sintagma) Unghiuri adiacente = unghiuri care au acelaşi vârf, o latură comună şi se află de o parte şi de alta a laturii comune. 2. Care se înrudeşte, se învecinează. [pr.: di a ] – Din fr. adjacent, lat.… …   Dicționar Român

  • cuspidă — cuspídă s. f., pl. cuspíde Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic  CUSPÍDĂ s.f. 1. Formaţie anatomică terminată printr un vârf ascuţit. 2. (bot.) Ghimpe. [< fr. cuspide, cf. lat. cuspis – vârf] …   Dicționar Român

  • emarginat — EMARGINÁT, Ă, emarginaţi, te, adj. (Despre frunze, petale etc.) Care este puţin crestat la vârf. – Din fr. émarginé. Trimis de claudia, 11.06.2004. Sursa: DEX 98  emarginát adj. m., pl. emargináţi; f. sg. emarginátă …   Dicționar Român