Dicționar Român. 2013.
degradare — DEGRADÁRE, degradări, s.f. Acţiunea de a (se) degrada şi rezultatul ei; degradaţie. 1. Înjosire. 2. (Şi în sintagma degradare militară) Pedeapsă militară care constă în luarea gradului, excluderea din armată etc. ♦ (În sintagma) Degradare civică … Dicționar Român
prostituţie — PROSTITÚŢIE s.f. Faptă (infracţională) comisă de femeia care practică relaţii sexuale cu diverse persoane pentru a şi procura mijloacele de existenţă. ♢ Casă de prostituţie = bordel. ♦ Viaţă dusă de o prostituată. ♦ fig. Înjosire, degradare. –… … Dicționar Român
căciuleală — CĂCIULEÁLĂ, căciuleli, s.f. Căciulire. – Căciuli + suf. eală. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 CĂCIULEÁLĂ s. v. înjosire, ploconeală, plo conire, umilire. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime căciuleálă s. f., g. d. art.… … Dicționar Român
căciulire — CĂCIULÍRE, căciuliri, s.f. Faptul de a se căciuli; căciuleală, ploconire. – v. căciuli. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 CĂCIULÍRE s. v. înjosire, ploconeală, plo conire, umilire. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime … … Dicționar Român
degradaţie — DEGRADÁŢIE, degradaţii, s.f. (înv.) Degradare. – Din fr. dégradation. Trimis de dante, 14.07.2004. Sursa: DEX 98 DEGRADÁŢIE s. v. corupere, decădere, degra dare, depravare, deteriorare, înjosire, învechire, pervertire, stricare, umilire, uzare … Dicționar Român
pleftureală — pleftureálă, plefturéli, s.f. (reg.) ocară, jignire, ofensă, insultă, înjosire. Trimis de blaurb, 29.09.2006. Sursa: DAR … Dicționar Român
ploconire — PLOCONÍRE, ploconiri, s.f. Acţiunea de a se ploconi şi rezultatul ei; închinăciune, plecăciune; linguşire, umilire, servilism; ploconeală. – v. ploconi. Trimis de oprocopiuc, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 PLOCONÍRE s. înjosire, ploconeală, umilire … Dicționar Român
ruşine — RUŞÍNE s.f. 1. Sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greşeală. ♢ loc. adj. şi adv. Fără ruşine = fără jenă, cu obrăznicie. ♢ expr. A muri de ruşine sau a i plesni cuiva obrazul de ruşine, se spune când cineva se… … Dicționar Român
scuipa — SCUIPÁ, scúip, vb. I. 1. intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mişcare specifică a buzelor şi a limbii. ♦ tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de … Dicționar Român
stupi — STUPÍ, stupésc, vb. IV. intranz. şi tranz. (reg.) A scuipa. ♦ tranz. spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ♢ expr. A şi stupi sufletul (cu… … Dicționar Român
