- ţinea
- ŢINEÁ vb. II. v. ţine.Trimis de valeriu, 12.11.2007. Sursa: DEX '98ţineá (-n, -nút), vb. – 1. A avea ceva în mînă şi a nu lăsa să scape, a menţine, a susţine. – 2. A păzi, a conserva. – 3. A suporta, a rezista. – 4. A purta. – 5. A poseda, a domina. – 6. A ocupa, a fi stăpîn, a stăpîni. – 7. A întreţine. – 8. A avea la dispoziţie, a petrece. – 9. A observa, a respecta. – 10. A îngriji, a administra, a supraveghea. – 11. A trata, a considera. – 12. A costa. – 13. A da, a pronunţa (un discurs). – 14. A reţine; a deţine, a opri. – 15. A urma, a menţine, a continua în aceeaşi direcţie. – 16. A executa, a îndeplini. – 17. A depinde, a atîrna. – 18. A dura, a rămîne. – 19. A încăpea, a intra. – 20. A avea afecţiune, simpatie, a iubi. – 21. A dori, a avea poftă. – 22. (refl.) A se apuca, a se prinde. – 23. (refl.) A sta, a locui. – 24. (refl.) A se susţine, a-şi cîştiga traiul. – 25. (refl.) A se reţine, a se înfrîna, a se domina. – 26. (refl.) A se socoti, a se crede. – 27. (refl.) A stărui, a se încăpăţîna, a insista. – 28. (refl.) A trăi în concubinaj, a fi concubin cu ... – var. ţine. Mr. ţîn, ţînui, ţineare, megl. ţǫn, istr. ţir. lat. tĕnēre (Puşcariu 1733; REW 8646), cf. vegl. tenar, it. tenere, prov., fr., cat. tenie, sp. tener, port. têr. Uz general (ALR, I, 106). Pentru conjug. prez., cf. pune. Der. ţiitor, s.m. (stăpîn, proprietar, senior); atotţiitor, adj. (atotputernic); ţiitoare, s.f. (concubină, amantă, loc de pîndă al vînătorilor); ţiitorie, s.f. (înv., concubinaj); ţiitură, s.f. (înv., stăpînire, dominaţie; un anumit dans popular; muzica de acompaniament; Olt., concubinaj); ţinut, s.n. (înv., moşie; provincie, regiune); ţinutal, adj. (înv., provincial); ţinutaş, adj. (înv., provincial); ţinută, s.f. (comportament, maniere), după fr. tenue. Comp. neol., formată după fr.; abţinea, vb.; conţinea, vb.; deţinea, vb.; întreţinea, vb.; menţinea, vb.; obţinea, vb.; reţinea, vb.; susţinea, vb.Trimis de blaurb, 13.03.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
