- bărbat
- BĂRBÁT, -Ă, bărbaţi, -te, s.m., adj. I. S. m. 1. Persoană adultă de sex masculin. ♦ Om în toată firea. 2. Soţ. II. adj. (Rar) Curajos; voinic; harnic, activ. – lat. barbatus.Trimis de paula, 20.05.2005. Sursa: DEX '98BĂRBÁT adj. v. brav, curajos, cutezător, dârz, inimos, îndrăzneţ, neînfricat, semeţ, viteaz.Trimis de siveco, 09.03.2009. Sursa: SinonimeBĂRBÁT s. 1. om. (Femei şi bărbatţi.) 2. v. soţ.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimebărbát s. m., adj. m., pl. bărbáţi; f. sg. bărbátă, pl. bărbáteTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficBĂRBÁ//T1 bărbattă (bărbatţi, bărbatte) rar 1) Care este înzestrat cu forţă fizică şi curaj. 2) rar Care munceşte mult şi cu folos; harnic; laborios; vrednic. /<lat. barbatusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXBĂRBÁ//T2 bărbatţi m. 1) Persoană adultă de sex masculin. 2) Persoană plină de energie şi de fermitate; om în toată firea. ♢ bărbat de stat persoană marcantă, aflată într-un post de conducere important. 3) Persoană de sex masculin căsătorită, considerată în raport cu femeia ce i-a devenit soţie; soţ. /<lat. barbatusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXbărbát (bărbáţi), s.m. – 1. Om adult. – 2. Persoană de sex masculin. – 3. Om însurat, bărbat, soţ. 4. (adj.) Energic, curajos, viguros. – Mr., megl. bărbat, istr. bărbǫt. lat. barbatus (Puşcariu 183; REW 946; Candrea-Dens., 134; Densusianu, GS, II, 314; DAR), cuvînt păstrat în limbile romanice (it. barbato, prov. barbat, sp., port. barbado), dar cu sensul etimologic de "om cu barbă". Totuşi, sensul de "vir" figurează încă în glose latine şi este atestat şi în ngr. βαρβάτος › alb. varvát (unii consideră, nejustificat, că ngr. provine din rom.). Pentru barbatus "soţ, bărbat", cf. Graur, rom., LVI, 105. cf. de asemenea lat. med. barbanus "unchi" (Du Cange; Castro, Glos., 175), de unde gris. barbane, tarent. barbano "unchi". Expresia deal bărbat, rar folosită cu sensul de "coastă abruptă, pantă" este derivată de Giuglea, Dacor., V, 538-42, din lat. vervactum (› sp. barbecho; cf. REW 9264, cu rezerve). Pare a fi mai curînd vorba de un cuvînt înrudit cu sp. bravo, bravío, a cărui derivare din barbarus nu pare a fi general acceptată. Der. bărbăţel, s.m. (soţior); bărbătesc, adj. (caracteristic bărbaţilor, de bărbat); bărbăteşte, adv. (ca bărbaţii); bărbăţie, s.f. (maturitate, vigoare, curaj, virilitate); bărbăţime, s.f. (oamenii adulţi, bărbaţii); bărbătos, adj. (viril, viguros); bărbătuş, s.m. (mascul al animalelor, în general; cui de lemn, care pune piedică sulului la războiul de ţesut); îmbărbăta, vb. (a încuraja, a reconforta). – Din rom. provine mag. borbáth "activ" (Candrea, Elemente, 407).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
