camănă

CÁMĂNĂ, camene, s.f. Odgon care se află la partea inferioară a năvoadelor sau a altor unelte de pescuit şi de care se pot prinde greutăţi de plumb. – Din sl. kamenĩ "piatră".

Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



cámănă s. f., g.-d. art. cámenei; pl. cámene

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CÁMĂN//Ă¹ camănăe f. Odgon la năvoade sau la uneltele de pescuit de care se prind greutăţile pentru a putea pescui pe fundul apei. /<sl. kameni

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



CÁMĂN//Ă² camănăe f. înv. Impozit anual plătit domniei de proprietarii de cârciume. /<sl. kameni

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



cámănă, s.f. (înv.) 1. unitate de măsură de greutate (a cincea parte dintr-un chintal, dintr-o majă). 2. impozit pe cârciumi, pivniţe, poloboace etc. 3. setcă pentru cegă.

Trimis de blaurb, 25.03.2006. Sursa: DAR



cámănă (cámene), s.f. – 1. Greutate veche, de aprox. 10 kg. – 2. Impozit vechi, anterior sec. XV. Se plătea după greutate, pe miere. Întrucît acest produs se vindea la început în cîrciumi, numele s-a extins apoi la impozitul plătit pentru vinul vîndut în localurile publice. – var. camenă. sl. kamenŭ "piatră, greutate". După Cihac, II, 39, din sb. komina "tescovină", ceea ce pare mai puţin probabil. – Der. cămănăr, căminar, s.m. (perceptor de impozite); mare căminar, s.m. (căpetenie a căminarilor, boier de rangul doi, fără drept de a lua loc la sfat; în 1834 rangul său a fost asimilat gradului de căpitan); căminărie, s.f. (îndeletnicirea de căminar); căminărit, s.n. (nume care se dădea în Muntenia dării care în Moldova se numea camănă, rentă a marelui sfetnic, şi începînd cu sec. XVIII a marelui paharnic).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER