adunătură


adunătură
ADUNĂTÚRĂ, adunături, s.f. 1. Grup format prin adunarea la un loc a unor obiecte disparate; grămadă nesistematizată. 2. (peior.) Grămadă de oameni adunaţi din întâmplare, gloată, strânsură. – Aduna + suf. -ătură.
Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

ADUNĂTÚRĂ s. (depr.) gloată, scursură, strânsură, şleahtă, (Ban.) zbor. (Nu e decât o adunătură de neisprăviţi.)
Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime

adunătúră s. f., g.-d. art. adunătúrii; pl. adunătúri
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

ADUNĂTÚR//Ă adunăturăi f. 1) Ceea ce a fost adunat de pe unde s-a putut, fără nici un discernământ; strânsură. 2) depr. Mulţime de oameni adunaţi întâmplător. adunătură de gură-cască (gură). /a aduna + suf. adunăturăătură
Trimis de siveco, 20.06.2008. Sursa: NODEX

Dicționar Român. 2013.

Look at other dictionaries:

  • gloată — GLOÁTĂ, gloate, s.f. 1. (depr.) Mulţime (pestriţă) de oameni strânşi la un loc; buluc, adunătură. 2. (În orânduirea feudală) Unitate de infanterie alcătuită din ţărani. – Din sl. glota. Trimis de gall, 20.03.2008. Sursa: DEX 98  GLOÁTĂ s., adv.… …   Dicționar Român

  • strânsură — STRÂNSÚRĂ, strânsuri, s.f. I. 1. Adunare, grămadă, mulţime (strânsă la un loc); strânsătură. ♦ (Peior (peiorativ).) Oameni lipsiţi de valoare; adunătură. ♢ loc. adj. De strânsură = de tot felul; comun, mediocru, improvizat. Oaste de strânsură =… …   Dicționar Român

  • aduna — ADUNÁ, adún, vb. I. 1. tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăştiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. tranz. A aduna din toate părţile; a strânge, a concentra. 3. tranz. A culege (alegând de ici şi de acolo). 4. tranz. A pune… …   Dicționar Român

  • băltoacă — BĂLTOÁCĂ, băltoace, s.f. Baltă mică, murdară şi mocirloasă; bălăştioagă, băltac; adunătură sau scursură de apă de ploaie prin gropile drumurilor; bulhac. ♦ Cantitate mare de lichid vărsat pe jos; baltă. [var.: băltoágă s.f.] – Baltă + suf. oacă.… …   Dicționar Român

  • conglomerat — CONGLOMERÁT, conglomerate, s.n. Rocă sedimentară consolidată, formată din sfărâmăturile rotunjite ale unor roci mai vechi, cimentate cu argilă, calcar, silice etc.; conglomeraţie. ♦ fig. adunătură, amestec, îmbinare de elemente eterogene. – Din… …   Dicționar Român

  • amalgam — AMALGÁM, amalgame, s.n. 1. Aliaj de mercur cu alt metal. 2. fig. Amestec de elemente disparate; talmeş balmeş. – Din fr. amalgame, lat. amalgama. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  amalgám s. n., pl. amalgáme Trimis …   Dicționar Român

  • liotă — LÍOTĂ, liote, s.f. (pop. şi fam.) Grămadă, mulţime (de fiinţe), gloată. – Din bg., scr. lihota. Trimis de LauraGellner, 24.05.2004. Sursa: DEX 98  LÍOTĂ s. v. bandă, buluc, ceată, cârd, droaie, gloată, grămadă, grup, mulţime, pâlc, stol. Trimis… …   Dicționar Român

  • metoc — METÓC, metocuri, s.n. Mănăstire mică, subordonată administrativ unei mănăstiri mai mari; proprietate imobiliară a unei mănăstiri; spec. clădire care aparţine unei mănăstiri şi care serveşte ca loc de găzduire. [var.: metóh, (reg.) mitóc s.n.] –… …   Dicționar Român

  • mişină — MÍŞINĂ, mişine, s.f. 1. (reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulţime de bunuri, bogăţie, avere. 2. (reg.) Gaură în pământ sau muşuroi în care îşi depozitează unele animale hrana pentru iarna; p. ext. vizuină …   Dicționar Român

  • pihotă — PÍHOTĂ, pihote, s.f. (înv. şi reg.) (Unitate militară de) infanterie. [var.: píotă s.f.] – Din pol. piechota, ucr. pihota, rus. pehota. Trimis de baron, 30.01.2003. Sursa: DEX 98  …   Dicționar Român