adăoga


adăoga
ADĂOGÁ vb. I. v. adăuga.
Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

adăogá (-áog, -át), vb. – A mai pune peste, a da în plus, a spori. – var.adaoge, adăuga, adăugi. Mr. adavgu (adapşu, adăvgat), megl. daug (dauş). < lat. adaugĕre, care s-a păstrat numai în rom. (Puşcariu 10; Candrea-Dens., 16; REW 149; DAR); cf. v. fr. aoire, v. prov. azaut. Ca şi în alte cazuri, -ĕre trecuse la -ēre din lat. vulg. Forma adaugere este vie încă în rom., dar astăzi se preferă forma de conjug. I. Totuşi, aceasta din urmă este relativ recentă, şi DAR (1913) nu o admite. În sfîrşit, există ca arhaism şi o formă adaptată la conj. IV, a adăugi. Oscilaţia între cele trei conjug. posibile a înmulţit curios formele verbale, mai ales la perf. simplu (eu adăosei, adăusei, adăugii, adăogai, adăugai) şi la part. trecut (adaos, adaus, adăogit, adăugit, adăogat, adăugat). În toate cazurile, este de preferat tipul de conj. I. Der. adaos, adj. (adăugat); adaos, s.n. (adăugare, supliment); adăoşag, s.n. (suprataxă, contribuţie adiţională, desfiinţată în Mold. în 1741; adăosătură, s.f. (adăugare).
Trimis de blaurb, 26.08.2006. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Look at other dictionaries:

  • adăuga — ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. refl. şi tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [pr.: dă u . – var.: adăogá vb. I, adáoge… …   Dicționar Român

  • dârlog — DÂRLÓG1, dârlogi, s.m. Cureaua frâului la calul de călărie, cu care se conduce animalul; ştreang legat de căpăstru, pe care îl ţine de mână cel care duce calul de aproape, mergând alături de el. – et. nec. Trimis de hai, 12.05.2004. Sursa: DEX 98 …   Dicționar Român