adăpost


adăpost
ADĂPÓST, adăposturi, s.n. Loc ferit; construcţie făcută ca să apere de intemperii, de primejdii etc.; p. gener. orice loc unde se adăposteşte cineva. ♢ Adăpost (antiaerian) = loc amenajat pentru apărarea împotriva atacurilor aeriene. ♦ Ocrotire. A da cuiva adăpost. ♢ expr. A fi (sau a se pune) la adăpost de... = a (se) adăposti; fig. a preveni un neajuns. – lat. ad appos(i)tum sau ad depos(i)tum.
Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

ADĂPÓST s. 1. v. aşezare. 2. culcuş, sălaş, (înv. şi reg.) strat, (Transilv.) cotrog. (adăpost pentru animale.) 3. v. găzduire. 4. azil, refugiu, scăpare, (înv.) năzuinţă, (fig.) liman. (Îşi caută departe un adăpost.) 5. (înv. şi pop.) scuteală. (Intră la adăpost, ca să nu-l plouă.) 6. (pop.) fereală. (La adăpost de orice priviri.)
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

adăpóst s. n., pl. adăpósturi
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

ADĂPÓST adăposturi n. 1) Loc ferit sau construcţie special făcută unde se poate refugia cineva în caz de ploaie, vânt etc. ♢ A se pune la adăpost a) a se adăposti; b) a se feri de o neplăcere. 2) Încăpere special amenajată contra bombelor. adăpost antiaerian. /<lat. ad appos[i]tum
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

adăpóst (adăpósturi), s.n. – Loc ferit, refugiu, acoperămînt. < lat. ad dēpŏsĭtum sau *addapostum, folosit mai întîi cu funcţie adv. (Philippide, Principii, 97; Tiktin; Puşcariu 21; DAR; Rosetti, I, 161). Mai puţin probabilă sugestia lui Candrea, rom., XXXI, 296 (cf. Candrea-Dens., Éléments, 25; Scriban), care propune lat. ad appos(ĭ)tum. Der. adăposteală, s.f. (ocol, ţarc); adăposti, vb. (a adăposti, a ocroti); adăpostitor, adj. (protector); adăpostitură, s.f. (înv., refugiu, loc adăpostit).
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

adăpost, adăposturi s.n. închisoare (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
Trimis de blaurb, 14.07.2007. Sursa: Neoficial

Dicționar Român. 2013.

Look at other dictionaries:

  • adãpóst — s. n., pl. adãpósturi …   Romanian orthography

  • adăposti — ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. tranz. A pune, a ţine la adăpost. ♦ refl. A se aşeza, a se ascunde într un loc ferit; a şi găsi refugiu, a se pripăşi. – Din adăpost. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  ADĂPOSTÍ vb. 1. v. găzdui. 2.… …   Dicționar Român

  • sălaş — SĂLÁŞ, sălaşe, s.n. (pop.) 1. Adăpost unde cineva capătă temporar găzduire. 2. Construcţie rudimentară făcută în câmp şi folosită ca adăpost temporar pentru oameni şi animale. 3. Locuinţă, casă. ♦ Staul, grajd. ♦ Culcuş. 4. Aşezare omenească. ♦… …   Dicționar Român

  • aciua — ACIUÁ, aciuez, vb. I. refl. A şi găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăşi, a se oploşi, a se aciola, a se agesti. ♦ tranz. (Rar) A da adăpost. [pr.: ciu a. – var.: aciuiá vb. I, aciuí… …   Dicționar Român

  • azil — AZÍL, aziluri, s.n. 1. Loc unde cineva găseşţe ocrotire, adăpost, refugiu. ♢ Drept de azil = drept de a se stabili pe teritoriul altei ţări, de care se bucură în virtutea legii un refugiat politic. 2. Instituţie de asistenţă socială pentru… …   Dicționar Român

  • culcuş — CULCÚŞ, culcuşuri, s.n. 1. Locul de culcare sau de adăpost al animalelor şi al păsărilor. 2. Loc (improvizat) de odihnă sau de dormit pentru oameni. ♦ Adăpost, sălaş pentru oameni; locuinţă. ♦ Ascunzătoare. 3. (Rar) Strat moale de paie, de frunze …   Dicționar Român

  • refugiu — REFÚGIU, refugii, s.n. 1. Faptul de a se refugia; timp petrecut ca refugiat într un anumit loc. 2. Loc de scăpare, de adăpostire în faţa unei primejdii sau a unei neplăceri; adăpost, azil. ♦ fig. Consolare, alinare, mângâiere. ♦ Platformă… …   Dicționar Român

  • apăra — APĂRÁ, ápăr, vb. I. tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a l susţine împotriva unei acţiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraş etc.; a menţine o poziţie prin luptă. ♦ refl. A se împotrivi unui atac, unei acţiuni ostile. 2 …   Dicționar Român

  • fereală — FEREÁLĂ s.f. 1. Faptul de a (se) feri; ferire. ♦ Pază, precauţiune, băgare de seamă, circumspecţie. 2. Loc unde cineva este ferit de primejdie; adăpost. – Feri + suf. eală. Trimis de RACAI, 21.11.2003. Sursa: DEX 98  FEREÁLĂ s. v. adăpost,… …   Dicționar Român

  • liman — LIMÁN, limanuri, s.n. 1. Ţărm, mal; (înv.) port. ♢ expr. A ieşi la liman = a scăpa dintr o primejdie; a ajunge la o situaţie mai bună. A duce (sau a scoate) la (un) liman (sau la liman bun) = a scăpa (pe cineva) dintr o situaţie grea; a salva. A… …   Dicționar Român