ceauş

ceauş
CEAÚŞ, ceauşi, s.m. 1. Funcţionar inferior la turci, care îndeplinea funcţia de uşier, de curier sau de aprod (1) al curţii. 2. Nume dat, în evul mediu, în Ţara Românească şi în Moldova, unor funcţionari publici: a) şef al unei cete de slujitori; b) căpetenie de surugii; c) căpetenia vânătorilor domneşti; d) aprod (3). 3. (înv.) Om de serviciu la sinagogă. – Din tc. çavuş.
Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

ceaúş s. m., pl. ceaúşi
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

CEAÚŞ ceauşi m. înv. 1) Slujbaş de rang inferior care îndeplinea diferite funcţii la curte. 2) Servitor la sinagogă. [Sil. cea-uş] /<turc. şavuş
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

ceaúş, ceaúşi, s.m. (înv.) 1. funcţionar inferior al Sultanului turcesc (uşier, curier, aprod). 2. funcţionar inferior în ţările române cu aceleaşi funcţii: uşier, curier, aprod. 3. căpetenie, comandant, şef, vătaf al slugilor. 4. grad vechi în armată (căprar). 5. mijlocitor între plutaşi şi expeditorul plutelor; dragoman. 6. varietate de struguri albi. 7. numele unei hore.
Trimis de blaurb, 02.04.2006. Sursa: DAR

ceaúş (ceaúşi), s.m. – 1. Funcţionar inferior în administraţia turcă, portar, uşier. – 2. În Munt. şi Mold., înv., ofiţer de poliţie, şef peste 40 tufeccii, în subordinea marelui spătar. – 3. În vechea organizare militară, şef al unei mici unităţi (pe care Bălcescu o evaluează, exagerat, la 500 de oameni). – 4. Şef, căpetenie. – 5. Unul din personajele care alcătuiesc dansul căluşarilor. – 6. (Banat) Persoană care îi ajută pe naşi în însărcinările lor, în timpul nunţii. – 7. Varietate de struguri de masă. – Mr. ciauş. tc. ça(v)uş "sergent" (Şeineanu, II, 125; Lokotsch 404; Iogu, GS, IV, 157; Ronzevalle 70); cf. bg. čaus. – Der. ceauşesc, adj. (de portar; de agent, de poliţie); ceauşi, vb. (a servi ca ceauş); ceauşie, s.f. (îndeletnicirea de ceauş). Bălcescu foloseşte cuvîntul căuşel (chihii sau căuşeii erau peste zece soldaţi), probabil rezultat al unei lecturi greşite, în loc de ceauşel.
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем написать реферат

Look at other dictionaries:

  • ceaúş — s. m., pl. ceaúşi …   Romanian orthography

  • ceauşbaş — ceaúş baş s.m. (înv.) căpetenia ceauşilor; vătaful de aprozi ai Divanului domnesc. Trimis de blaurb, 09.09.2006. Sursa: DAR …   Dicționar Român

  • Romania, Socialist Republic Of —    In accordance with the regional pattern, following the close of World War II Romania found itself embracing Marxism–Leninism as espoused by the Soviet Union. At the behest of Moscow, a communist government was installed in Budapest in March of …   Historical dictionary of Marxism

  • Romanian Communist Party —    The Romanian Communist Party (Partidul Comunist Român PCR) was founded in 1921, though until after World War II it existed as a relatively minor organization. Having assisted in removing Romania’s German Nazi occupiers, the PCR grew in… …   Historical dictionary of Marxism

  • ceauşel — CEAUŞÉL, ceauşei, s.m. (înv.) Diminutiv al lui ceauş. [pr.: cea u ] – Ceauş + suf. el. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  ceauşél s. m. (sil. cea u ), pl. ceauşéi, art. ceauşéii …   Dicționar Român

  • schemniceauş — schemni ceaúş s.m. (înv.) ceauş, reprezentant al Porţii otomane, care însoţea în Ţările Române pe noul domn numit de Poartă. Trimis de blaurb, 28.11.2006. Sursa: DAR …   Dicționar Român

  • seleamceauş — SELEÁM CEAÚŞ, seleam ceauşi, s.m. (înv.) Reprezentant al domnului care mergea înainte şi anunţa tuturor sosirea acestuia. – Din tc. selâm çavuş. Trimis de LauraGellner, 21.07.2004. Sursa: DEX 98  seleám ceaúş s. m. (sil. leam), pl. seleám ceaúşi …   Dicționar Român

  • abreuvement — [ abrɶvmɑ̃ ] n. m. • abevrement XIIIe; de abreuver ♦ Action d abreuver (des bêtes). ● abreuvement nom masculin Action de fournir l eau de boisson aux animaux domestiques. ⇒ABREUVEMENT, subst. masc. Action d abreuver ou de s abreuver : • 1. Il… …   Encyclopédie Universelle

  • admettre — [ admɛtr ] v. tr. <conjug. : 56> • XVe; amettre XIIIe, sens div. en a. fr.; lat. admittere 1 ♦ Accepter de recevoir (qqn). ⇒ accueillir, agréer. Admettre qqn à sa table. Être admis à un examen. « Jusqu à ce qu il eût été admis à l Académie… …   Encyclopédie Universelle

  • arriérer — (a riê ré. La syllabe rié prend l accent grave devant une syllabe muette, j arrière, mais non au futur et au conditionnel : j arriérerai, j arriérerais) v. a. 1°   Retarder. Arriérer un payement. •   Il faut encore interrompre ici cette matière… …   Dictionnaire de la Langue Française d'Émile Littré

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”