certăreţ


certăreţ
CERTĂRÉŢ, -EÁŢĂ, certăreţi, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gâlcevitor, arţăgos. – Ceartă + suf. -ăreţ.
Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

CERTĂRÉŢ adj., s. arţăgos, gâlcevitor, scandalagiu, (rar) vociferant, (înv. şi pop.) zavragiu, (pop. şi fam.) ţâfnos, zurbagiu, (pop.) pricinaş, rânzos, (înv. şi reg.) sfadnic, sfădalnic, sfădicios, (reg.) arţăgaş, gâlcevos, potcaş, scandalos, sfădăioş, sfădăreţ, sfădăuş, (Mold. şi Bucov.) cârciogar, (Transilv.) porav, (prin Olt.) pricinelnic, (prin Olt. şi Ban.) pricinos, (înv.) pricelnic, pricios, pricitor, sfădaci, sfăditor, (fig.) clonţos, colţos, ţăndăros. (Om certăreţ.)
Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime

certăréţ adj. m., pl. certăréţi; f. sg. certăreáţă, pl. certăréţe
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

CERTĂR//ÉŢ certăreţeáţă (certăreţéţi, certăreţéţe) şi substantival Care caută ceartă; căruia îi place cearta; gâlcevitor; arţăgos; scandalagiu; buclucaş. /ceartă + suf. certăreţăreţ
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

Dicționar Român. 2013.