- cioban
- CIOBÁN, ciobani, s.m. 1. Persoană care paşte, păzeşte şi îngrijeşte oile; păstor, păcurar. ♦ Proprietar de oi; baci. 2. Compus: ciobanul-cu-oile = numele unei constelaţii din emisfera boreală; lira. – Din tc. çoban.Trimis de IoanSoleriu, 27.04.2004. Sursa: DEX '98CIOBÁN s. oier, păstor, (înv. şi reg.) păcurar, (Maram. şi nordul Transilv.) oieş. (Un cioban cu o turmă de oi.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeMĂCIUCA-CIOBÁNULUI s. v. rostogol, scai, scaiete, tătarnică.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimePASĂREA-CIOBANULUI s. v. sitar.Trimis de siveco, 06.11.2007. Sursa: SinonimeSTRAIŢA-CIOBÁNULUI s. v. traista-ciobanului.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonimeciobán s. m., pl. ciobániTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCiobánul-cu-Óile (astron.) s. pr. m.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCóbiliţa-Ciobánului (astron.) s. pr. f.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficLuceáfărul-Ciobánilor s. pr. m.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficspanácul-ciobánilor s. n.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografictráista-ciobánului s. f.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficvárga-ciobánului (bot.) s. f.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCIOBÁN ciobani m. Persoană care are în grijă oile; păstor; oier; ovicultor. ♢ Steaua ciobanului a) luceafărul de seară; b) steaua polară. ciobanul-cu-Oile denumire populară a constelaţiei Lira; Oierul. [Sil. cio-ban] /<turc. çobanTrimis de siveco, 26.10.2008. Sursa: NODEXciobán, ciobáne, s.n. (reg.) vas de lemn pentru băut apă; scafă, fedeleş, bure.Trimis de blaurb, 09.04.2006. Sursa: DARciobán (ciobáni), s.m. – Păstor. – Mr. cioban, istr. ţoban. tc. çoban (Roesler 608; Şeineanu, II, 128; Miklosich, Türk, Elem., I, 278; Miklosich, Fremdw., 82; Berneker 159; Lokotsch 1921; Ronzevalle, 77); cf. ngr. τσοπάνης, τσοπάνος, alb. čoban, bg., sb. čoban(in), rut. čaban, pol. czaban, rus. čaban, mag. csobán(y). Cuvînt rar în dialecte. După Weigand, Jb., XVI, 222, intrat în rom. prin intermediul bg., ceea ce nu pare sigur; pentru motivele extinderii sale rom., cf. Caracostea, Mitt. Wien., 98. Pentru formele dialectale din ngr., cf. Höeg 127. Din rom. provin mag. csobán(y) (Edelspacher 12), şi posibil rut. şi pol. Der. ciobancă, s.f. (păstoriţă); ciobăneasă (var. ciobăniţă), s.f. (păstoriţă); ciobănesc, adj. (de cioban); ciobăneşte, adv. (ca ciobanii); ciobănos, adj. (rustic, necioplit); ciobăni, vb. (a fi cioban); ciobănime, s.f. (mulţime de ciobani); ciobănie, s.f. (ocupaţia ciobanului).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
