afirmativ


afirmativ
AFIRMATÍV, -Ă, afirmativi, -e, adj. (Despre un enunţ) Care are un caracter de afirmare, un sens pozitiv; (despre o judecată) care conţine o afirmaţie. ♢ expr. În caz afirmativ = dacă se va întâmpla aşa; în cazul când întâmplările sunt favorabile. – Din fr. affirmatif, lat. affirmativus.
Trimis de ana_zecheru, 25.03.2009. Sursa: DEX '98

Afirmativ ≠ negativ
Trimis de siveco, 25.03.2009. Sursa: Antonime

afirmatív adj. m., pl. afirmatívi; f. sg. afirmatívă, pl. afirmatíve
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

AFIRMATÍV afirmativă (afirmativi, afirmative) şi substantival Care conţine o afirmaţie; care are un sens pozitiv. Propoziţie afirmativă. ♢ În caz afirmativ dacă se va întâmpla aşa. /<fr. affirmatif, lat. affirmativus
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

AFIRMATÍV, -Ă adj. (op. n e g a t i v) Cu caracter de afirmaţie, care afirmă ceva; pozitiv. ♦ (log.; despre judecăţi) Care enunţă apartenenţa însuşirii exprimate de predicat la obiectul exprimat de subiect. [cf. fr. affirmatif, lat. affirmativus].
Trimis de LauraGellner, 23.02.2006. Sursa: DN

AFIRMATÍV, -Ă adj. (şi adv.) care afirmă ceva; pozitiv. ♢ (log.; despre judecăţi) care enunţă aparenţa însuşirii exprimate de predicat la obiectul exprimat de subiect. (< fr. affirmatif, lat. affirmativus)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Look at other dictionaries:

  • afirmativ — ȁfirmatīv m DEFINICIJA 1. lingv. afirmativna riječ ili fraza 2. pravn. pol. strana u nekom razgovoru, debati i sl. koja podržava prethodno izneseni prijedlog ETIMOLOGIJA vidi afirmacija …   Hrvatski jezični portal

  • afirmatív — adj. m., pl. afirmatívi; f. sg. afirmatívã, pl. afirmatíve …   Romanian orthography

  • da — DA1 adv. Cuvânt care se întrebuinţează pentru a răspunde afirmativ la o întrebare sau pentru a exprima o afirmaţie, un consimţământ. ♢ loc. adv. Ba da, exprimă răspunsul afirmativ la o întrebare negativă. – Din bg., rus., scr. da. Trimis de ionel …   Dicționar Român

  • negativ — NEGATÍV, Ă, negativi, e, adj., s.n. I. adj. 1. Care exprimă o negare sau un refuz, care neagă ceva. 2. Lipsit de însuşiri bune, de calităţi, rău; care produce rău, care este periculos. 3. (Despre numere, mărimi scalare etc.) Care este mai mic… …   Dicționar Român

  • aserţiune — ASERŢIÚNE, aserţiuni, s.f. (fil.) Enunţ care este dat ca adevărat; p.gener. afirmaţie. [pr.: ţi u ] – Din fr. assertion, lat. assertio, onis. Trimis de laurap, 18.11.2002. Sursa: DEX 98  ASERŢIÚNE s. v. afirmaţie, cuvânt, declaraţie, mărturisire …   Dicționar Român

  • dar — DAR1 conj., adv. a. conj. I. (Leagă propoziţii sau părţi de propoziţie adversative) 1. (Arată o opoziţie) Cu toate acestea, totuşi. ♢ expr. D apoi (bine) sau dar cum să nu, se spune ca răspuns negativ la o propunere. ♦ Ci. Nu că zic, dar aşa este …   Dicționar Român

  • de — DE1 conj. I. (Exprimă raporturi de subordonare) 1. (Introduce o propoziţie condiţională) În cazul că, dacă. 2. (Precedat de şi introduce o propoziţie concesivă) Cu toate că, deşi, şi dacă. Obraznicul, şi de i cu obraz, tot fără obraz se poartă. ♦ …   Dicționar Român

  • nu — adv. I. (Serveşte la formarea formei negative a verbului, de obicei precedându l nemijlocit). 1. (Neagă predicatul şi dă întregii propoziţii un caracter negativ) Nu l am cunoscut niciodată. ♢ (În propoziţii interogative) Nu ai primit scrisorile… …   Dicționar Român

  • perfect — PERFÉCT, Ă, perfecţi, te, adj., s.n. I. adj. 1. Care întruneşte în gradul cel mai înalt toate calităţile cerute; desăvârşit. ♢ Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile faţă de distanţele dintre ele, nu exercită forţe de… …   Dicționar Român