ciolan

CIOLÁN, ciolane, s.n. 1. Os (mare) de animal (tăiat, cu sau fără carne pe el) sau (fam.) os de om. ♦ expr. A da (cuiva) un ciolan de ros = a da (cuiva) posibilitatea de a obţine avantaje sau profituri materiale. A umbla după ciolan = a umbla după profituri materiale. A scăpa ciolanul din mână = a pierde o situaţie avantajoasă. 2. (fam.) Membru al corpului; (la pl.) schelet al corpului. ♢ expr. A i se muia (cuiva) ciolanele = a-i slăbi puterile, a se moleşi. A-i trece (cuiva) ciolan prin ciolan = a fi foarte obosit. A-i rupe (sau a-i frânge, a-i muia cuiva) ciolanele = a bate tare (pe cineva). A-i putrezi (cuiva) ciolanele = a fi mort (de mai multă vreme). A-i rămâne ciolanele (pe) undeva = a muri departe de casă, prin locuri străine. 3. (reg.) Obadă (a roţii de car). – Din sl. članŭ.

Trimis de hai, 17.05.2004. Sursa: DEX '98



CIOLÁN s. os, (prin Mold.) bodolan, (prin Bucov.) boldan, (prin Maram.) ciont. (I-a dat câinelui un ciolan.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



CIOLÁN s. v. mădular, membru, obadă.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



ciolán s. n., pl. cioláne

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CIOLÁN ciolane n. 1) Os de animal tăiat. ♢ A da (cuiva) un ciolan de ros a promova pe cineva într-un post avantajos, din care se poate trage anumite foloase. A scăpa ciolanul din mână a pierde o situaţie privilegiată. A umbla după ciolane a căuta venituri uşoare. 2) Parte a corpului omenesc; mădular; membru. 3) Parte constitutivă a scheletului; os. ♢ A-şi odihni ciolanele a se întinde pentru odihnă. A-i trece (cuiva) ciolan prin ciolan a fi foarte obosit. A i se muia ciolanele a se slei de puteri. A-i rupe (sau a-i muia, a-i frânge) (cuiva) ciolanele a bate foarte tare (pe cineva). A-i putrezi ciolanele a fi mort de mult timp. A-i rămâne ciolanele (pe undeva) a muri prin străini. /<sl. ţlanu

Trimis de siveco, 18.10.2007. Sursa: NODEX



ciolán (cioláne), s.n. – 1. Os; se spune în special despre oasele lungi ale membrelor. – 2. La roata de car, obadă. – 3. (arg.) Zar. sl. članŭ "membru" (Cihac, II, 55; DAR), de unde rus. člen "membru", care de asemenea a circulat în rom., în prima parte a sec. XIX, cilen, s.m. (membru al unui tribunal). – Der. ciodolan (var. şodolan), s.n. (os lung); ciolănos, adj. (slăbănog). Aceleiaşi rădăcini par a-i aparţine ciolhă, s.f. (trunchi găunos; organ genital al iepei), şi cioloagă, s.f. (mîrţoagă), cuvînt care pare contaminat cu mîrţoagă. Cioloboc, s.n. (labă de porc), explicat de Drăganu, Dacor, II, 900, drept combinaţie între ciolan, labă, şi suf. -oc, este un cuvînt obscur, probabil legat de cioloboacă, s.f. (reziduu, rest), care nu se explică prin intermediul etimonului anterior, şi ciolobot, s.m. (plantă, Centaurea spinulosa).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER