colibă

COLÍBĂ, colibe, s.f. Casă mică şi sărăcăcioasă. ♦ Adăpost provizoriu pentru oameni şi uneori, pentru animale, făcut din bârne, din crengi etc. şi acoperit cu paie, ramuri etc. – Din sl. koliba.

Trimis de hai, 28.06.2004. Sursa: DEX '98



COLÍBĂ s. bordei, (reg.) obor, (Transilv.) cobaşă, (Mold. şi Transilv.) poiată, (prin Ban.) zomoniţă. (Moşneagul locuia într-o colibă.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



COLÍBĂ s. v. stână, târlă.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



colíbă s. f., g.-d. art. colíbei; pl. colíbe

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



COLÍB//Ă colibăe f. 1) Construcţie provizorie, în formă de piramidă sau con, folosită ca adăpost împotriva intemperiilor. 2) Locuinţă primitivă. /<sl. koliba

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



colíbă (colíbe), s.f. – Casă mică şi sărăcăcioasă, cocioabă. – Mr. călivă, megl. colibă. Origine necunoscută. Cuvîntul apare în toate limbile balcanice: ngr. ϰαλύβα (› mr.), tc. koliba, kaliba, kulübe, alb. koljubë, bg. koliba (› megl.), sb., slov., ceh., pol., mag. koliba, rut. kołyba. Se presupune în general că rom. provine din gr. ϰαλύβη, fie direct (Roesler 571; cf. Daničič, V, 189; Vasmer, gr., 79), fie prin intermediul bg. sau sb. (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 297; Cihac, II, 69; Conev 81; Sandfeld 18; DAR; Puşcariu, Lr., 260), sau al tc. (Miklosich, Türk. Elem., I, 88; Meyer 170; K. Treimer, Mitt. Wien, 354). Der. pe baza cuv. gr. este greu de admis direct fiindcă dacă este împrumut vechi, λ ar da r, dacă este modern, β ar da ν; prin intermediul altei limbi, deoarece se presupune că împrumutul a avut loc într-o epocă în care υ se pronunţa i, în vreme ce β se pronunţa b, caz ce nu apare la alte împrumuturi din gr. (cf. ϰόληβον › sl. koliva; ϰλουβίον › sl. kluvija etc.; sb. kòliba, koliba apare din sec. XIII. Împrumutul din tc. nu poate fi admis, avîndu-se în vedere vechimea cuvîntului în sb., şi cu atît mai puţin din per. kulba "colibă" (Romanski, R. Èt. slaves, II, 53). În sfîrşit, se poate ca cuvintele sl. să provină din rom. (Berneker 546). Dacă se admite că este vorba de un cuvînt rom., ar trebui plecat de la lat. collegia ‹ collegium "grup de colibe de ciobani", de unde şi sard. boddeu (Wagner 108), cf. ngr. ϰολλήγας "de la mijloc." Trecerea lui g › b nu este normală, dar cf. barză, limbă şi cociorbă faţă de rut. kočerga, coşleabă faţă de coşmeagă, coroabă faţă de coroagă, etc. Aceste ex., ca şi prezenţa unor cuvinte ca cobace, cobîlteaţă, cocioabă, par a indica faptul că cuvîntul lat. a fost interpretat ca o creaţie expresivă, chiar dacă această ipoteză nu este necesară. – Der. colibaş (var. colibar), s.m. (om sărman, persoană care locuieşte într-o colibă; pustnic; paznic de pădure).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER