cominatoriu


cominatoriu
COMINATÓRIU, -IE, cominatorii, adj. (Despre o măsură luată de un organ de justiţie) Care constrânge o persoană la comiterea sau la abţinerea de la săvârşirea unui fapt. ♢ Daune cominatorii = sumă de bani ce urmează a se plăti periodic de către o persoană până la achitarea obligaţiei ce îi revine. – Din fr. comminatoire.
Trimis de hai, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

cominatóriu adj. m. [-riu pron. rĩu], f. cominatórie (sil. -ri-e); pl. m. şi f. cominatórii
Trimis de siveco, 18.12.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

COMINATÓRIU, -IE adj. (jur.) Care conţine ameninţarea cu o sancţiune, care ameninţă cu pedeapsa în caz de contravenire la o clauză. ♢ Clauză cominatorie = clauză penală într-un contract civil, menită să asigure mai bine executarea acestuia; daune cominatorii = daune care rezultă dintr-o clauză penală a unui contract. [< fr. comminatoire, lat. comminator – care ameninţă].
Trimis de LauraGellner, 06.01.2005. Sursa: DN

COMINATÓRIU, -IE adj. (jur.) care constrânge o persoană la comiterea sau la abţinerea de la săvârşirea unui fapt. o clauză ĩe = clauză penală într-un contract civil, menită să asigure mai bine executarea acestuia; daune ĩi = daune care rezultă dintr-o clauză penală a unui contract. (< fr. comminatoire, lat. comminatorius)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.