- comun
- COMÚN, -Ă, comuni, -e, adj. 1. Care aparţine mai multora sau tuturor; care priveşte sau interesează pe mai mulţi sau pe toţi; de care se folosesc mai mulţi sau toţi; obştesc. ♢ Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generală (spre deosebire de dreptul care se aplică în domenii speciale). Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obişnuită. Substantiv comun = substantiv care serveşte la indicarea obiectelor de acelaşi fel. Factor comun = număr cu care se înmulţesc toţi termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil cu mai multe numere întregi date. Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic număr întreg care se poate împărţi exact prin mai multe numere întregi. Numitor comun = numitor care aparţine mai multor fracţii. An comun = an calendaristic. ♢ expr. A face cauză comună cu cineva = a lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuţie. A nu avea nimic comun cu cineva (sau ceva) = a nu avea nici o legătură cu cineva, a fi străin de... A duce viaţă comună cu cineva = a trăi sub acelaşi acoperiş; a convieţui. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce aparţine unei colectivităţi; ceea ce este alcătuit pe baze obşteşti. ♢ loc. adv. În comun = laolaltă, împreună. 2. Obişnuit, normal, firesc; frecvent. ♢ Loc comun = idee cunoscută de toată lumea, lucru ştiut; banalitate. ♢ expr. (Substantivat) A ieşi din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobişnuit, deosebit de ceilalţi. 3. Banal, de rând; de proastă calitate. – Din fr. commun, lat. communis.Trimis de romac, 13.09.2007. Sursa: DEX '98Comun ≠ propriuTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeCOMÚN adj. 1. v. general. 2. (gram.) (ieşit din uz) apelativ. (Substantiv comun.) 3. v. obişnuit. (Un om comun.) 4. mediocru, mijlociu, potrivit. (Un elev comun.) 5. grosolan, ordinar. (Pânză comun.) 6. v. banal. 7. banal, neoriginal, (fig.) ieftin. (Un procedeu stilistic comun.) 8. v. prozaic. 9. banal, neînsemnat, obişnuit, sărac. (Viaţa pictorului a fost uimitor de comun.) 10. banal, obişnuit, ordinar, (înv.) prost, prostesc. (În lucruri comun voi vedeţi numai minuni.)Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimecomún adj. m., pl. comúni; f. sg. comúnă,pl. comúneTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCOMÚN comună (comuni, comune) 1) Care aparţine mai multor persoane. Casă comună. Pământ comun. 2) Care se face împreună; realizat de mai multe persoane; colectiv. Muncă comună. Operă comună. Acţiune comună. 3) Care aparţine tuturor; aflat în posesiunea tuturor; obştesc; colectiv. Bun comun. Interes comun. Voinţă comună. Drept comun. 4) Care nu se deosebeşte prin nimic; lipsit de originalitate; obişnuit; ordinar; banal; trivial; vulgar. Metodă comună. Figură comună. Stil comun. Manieră comună. ♢ În comun împreună. A ieşi din comun a se deosebi; a se distinge. /<fr. commun, lat. communisTrimis de siveco, 10.03.2008. Sursa: NODEXCOMÚN, -Ă I. adj. 1. care aparţine mai multora sau tuturor; care interesează pe mai mulţi sau pe toţi; obştesc. ♢ (jur.) drept comun = parte a dreptului cu aplicare generală; substantiv comun = substantiv care serveşte la indicarea obiectelor de acelaşi fel; factor comun = număr cu care se înmulţesc toţi termenii unei sume; divizor comun = număr întreg cu care se împart exact mai multe numere întregi date; multiplu comun = număr divizibil prin mai multe numere întregi date; numitor comun = numitor care aparţine mai multor fracţii. ♢ a face cauză comună cu cineva = a fi de partea cuiva. 2. obişnuit, normal, frecvent. ♢ loc comun = idee, lucru ştiut de toată lumea; banalitate. 3. mediocru, banal, de rând. II. s. n. ceea ce aparţine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obşteşti. ♢ în comun = laolaltă, împreună. ♢ a ieşi din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobişnuit. (<fr. commun, lat. communis)Trimis de Anonim, 02.12.2005. Sursa: MDNCOMÚN, -Ă adj. 1. Care aparţine mai multora sau tuturor; folosit de toţi sau de mai mulţi; obştesc. ♢ Drept comun = totalitatea legilor cu aplicare generală; substantiv comun = substantiv care serveşte la indicarea obiectelor de acelaşi fel; factor comun = număr cu care se înmulţesc toţi termenii unei sume; divizor comun = număr întreg cu care se împart exact mai multe numere întregi date; multiplu comun = număr divizibil prin mai multe numere întregi date; numitor comun = numitor care aparţine mai multor fracţii. ♢ A face cauză comună cu cineva = a fi de partea cuiva (într-o chestiune, într-o discuţie etc.). 2. Obişnuit, normal. ♢ Loc comun = idee care apare la mai mulţi sau la toţi în acelaşi fel, banalizându-se prin deasa ei întrebuinţare. 3. Banal, de rând. // s.n. Ceea ce aparţine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obşteşti. ♢ În comun = laolaltă, împreună. ♢ A ieşi din comun = A se prezenta ca ceva aparte, neobişnuit. [< lat. communis, cf. fr. commun].Trimis de LauraGellner, 08.04.2006. Sursa: DNcomún (comúnă), adj. – Care aparţine mai multor sau tuturor. lat. communis, fr. commun (sec. XIX). – Der. comună, s.f. (primărie), din fr. commune; comunal, adj., din fr. communal; comunism, s.n., din fr.; comunist, s.m.; comunica, vb., din lat. communicare (sec. XVIII), dublet al lui cumineca; comunicat, s.n.; comunicaţi(un)e, s.f.; comunicabil, adj.; comunicativ, adj.; comunicant, adj., din fr.; comunitate, s.f. (faptul de a fi comun, unire, grupare), din lat. communitas (sec. XVIII); comuniune, s.f., din fr. communion.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
