conjuncţie

conjuncţie
CONJÚNCŢIE, conjuncţii, s.f. 1. Parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziţii într-o frază sau două cuvinte cu acelaşi rol sintactic într-o propoziţie. 2. Poziţie a doi aştri care, la un moment dat, au aceeaşi longitudine cerească. [var. conjuncţiúne s.f.] – Din fr. conjunction, lat. conjunctio, -onis.
Trimis de Bogdan, 19.05.2004. Sursa: DEX '98

conjúncţie s. f. (sil. -junc-ţi-e), art. conjúncţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. conjúncţiei; pl. conjúncţii, art. conjúncţiile (sil. -ţi-i-)
Trimis de siveco, 20.04.2008. Sursa: Dicţionar ortografic

CONJÚNCŢI//E conjuncţiei f. 1) lingv. Parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziţii sau două cuvinte, stabilind între ele un anumit raport. conjuncţie copulativă. 2) astr. Poziţie a două planete în momentul când longitudinea lor cerească coincide. [art. conjuncţia; G.-D. conjuncţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. conjonction
Trimis de siveco, 20.04.2008. Sursa: NODEX

CONJÚNCŢIE s.f. 1. Parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziţii sau două cuvinte cu aceeaşi funcţie sintactică. ♦ (log.) Conectiv caracterizat prin aceea că expresia alcătuită cu ajutorul său este adevărată numai dacă toate propoziţiile componente sunt adevărate şi este falsă când cel puţin una dintre componente este falsă. ♦ Figură de stil care enunţă o observaţie rezultată din asocierea unor aspecte de viaţă contradictorii; sinichioză. 2. (Astr.) Poziţie în care se găsesc doi aştri care au aceeaşi longitudine cerească la un moment dat. [gen. -iei, var. conjuncţiune s.f. / < lat. coniunctio, cf. fr. conjonction].
Trimis de LauraGellner, 18.01.2005. Sursa: DN

CONJÚNCŢIE s. f. 1. parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziţii sau cuvinte cu aceeaşi funcţie sintactică. 2. (log.) conectiv ("şi") caracterizat prin aceea că expresia alcătuită cu ajutorul său este adevărată numai dacă toate propoziţiile componente sunt adevărate şi falsă, când cel puţin una dintre componente este falsă. 3. figură de stil care enunţă o observaţie din asocierea unor aspecte de viaţă contradictorii. 4. poziţie a doi aştri care, la un moment dat, au aceeaşi longitudine cerească. (după fr. conjonction, lat. coniunctio)
Trimis de raduborza, 17.09.2008. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем написать курсовую

Look at other dictionaries:

  • conjúncţie — s. f. (sil. junc ţi e), art. conjúncţia (sil. ţi a), g. d. art. conjúncţiei; pl. conjúncţii, art. conjúncţiile (sil. ţi i ) …   Romanian orthography

  • adversativ — ADVERSATÍV, Ă, adversativi, e, adj. Care exprimă o opoziţie. ♢ Propoziţie adversativă = propoziţia care exprimă o opoziţie faţă de coordonata ei. Conjuncţie adversativă = conjuncţie care introduce o propoziţie adversativă. – Din fr. adversatif,… …   Dicționar Român

  • conclusiv — CONCLUSÍV, Ă, conclusivi, e, adj. Care constituie o concluzie, care conchide. ♢ (gram.) Propoziţie conclusivă = propoziţie care exprimă o concluzie. Conjuncţie conclusivă = conjuncţie care introduce o propoziţie conclusivă. [var.: concluzív, ă… …   Dicționar Român

  • consecutiv — CONSECUTÍV, Ă, consecutivi, e, adj. Care urmează fără întrerupere, în şir; succesiv. ♢ Propoziţie consecutivă = propoziţie circumstanţială care exprimă rezultatul unei acţiuni sau al unei stări din propoziţia regentă. Conjuncţie consecutivă =… …   Dicționar Român

  • coordonator — COORDONATÓR, OÁRE, coordonatori, oare, adj., subst. 1. adj., s.m. şi f. (Persoană) care coordonează. 2. adj. (lingv.; în sintagma) Conjuncţie coordonatoare = conjuncţie care leagă propoziţii sau părţi de propoziţie de acelaşi fel. 3. s.n. Aparat… …   Dicționar Român

  • disjunctiv — DISJUNCTÍV, Ă, disjunctivi, e, adj. Care separă, care deosebeşte, care exclude; disjunct. ♢ Propoziţie disjunctivă = propoziţie coordonată care se află într un raport de excludere cu coordonata ei. Conjuncţie disjunctivă = conjuncţie care leagă… …   Dicționar Român

  • subordonator — SUBORDONATÓR, OÁRE, subordonatori, oare, adj. Care subordonează, care are ceva sau pe cineva în subordine. Conjuncţie subordonatoare = conjuncţie care leagă propoziţiile subordonate de propoziţia regentă – Subordona + suf. tor. Trimis de… …   Dicționar Român

  • temporal — TEMPORÁL1, temporale, s.n. Os pereche aşezat de o parte şi de alta a cutiei craniene, în regiunea tâmplelor, fiind cuprins între occipital, parietal şi sfenoid, de forma unei scoici rotunjite, cu trei prelungiri pe care sunt inseraţi muşchii… …   Dicționar Român

  • concesiv — CONCESÍV, Ă, concesivi, e adj. Care face concesii; îngăduitor. ♢ Propoziţie concesivă = propoziţie subordonată care arată că, deşi există o piedică, acţiunea din propoziţia regentă se realizează sau se poate realiza. Conjuncţie concesivă =… …   Dicționar Român

  • conjuncţional — CONJUNCŢIONÁL, Ă, conjuncţionali, e, adj. Cu rol de conjuncţie. ♦ Locuţiune conjuncţională = locuţiune care poate îndeplini aproape toate funcţiile unei conjuncţii. [pr.: ţi o ] – Din fr. conjonctionnel. Trimis de LauraGellner, 30.07.2004. Sursa …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”