consecinţă

consecinţă
CONSECÍNŢĂ, consecinţe, s.f. Rezultat al unei fapte, al unei acţiuni, al unui principiu; urmare. ♢ În consecinţă = a) (loc. conj.) prin urmare, deci; b) (loc. adv.) conform dispoziţiilor, situaţiei etc. – Din fr. conséquence, lat. consequentia.
Trimis de LauraGellner, 30.07.2004. Sursa: DEX '98

CONSECÍNŢĂ s. 1. efect, repercusiune, rezultat, urmare, (înv.) urmă, (fig.) rod. (O consecinţă favorabilă ce rezultă de aici.) 2. v. consecvent.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

consecínţă s. f., g.-d. art. consecínţei; pl. consecínţe
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

CONSECÍNŢ//Ă consecinţăe f. Fapt ce rezultă dintr-o acţiune; urmare; rezultat; efect ♢ În consecinţă a) reieşind din situaţie; în conformitate cu circumstanţele; b) prin urmare; aşadar. [G.-D. consecinţei] /<fr. consequence, lat. consequentia
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

CONSECÍNŢĂ s.f. Ceea ce rezultă dintr-un fapt, dintr-un principiu; rezultat al unui fapt, al unei acţiuni; urmare. [cf. fr. conséquence, lat. consequentia].
Trimis de LauraGellner, 14.04.2006. Sursa: DN

consecínţă (consecínţe), s.f. – Rezultat, urmare. var. consecvenţă. lat. consequentia (sec. XIX). Sensul s-a specializat în consecinţă "efect, rezultat" şi consecvenţă "corespondenţă între principii şi aplicarea lor". – Der. consecvent, adj.
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

CONSECÍNŢĂ s. f. 1. rezultat al unui fapt, al unui principiu, al unei acţiuni; efect, urmare. o în consecinţă = a) prin urmare, deci; b) conform situaţiei, împrejurărilor. 2. (log.) consecvent. (II, 2). (după fr. conséquence, lat. consequentia)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужна курсовая?

Look at other dictionaries:

  • consecínţã — s. f., g. d. art. consecínţei; pl. consecínţe …   Romanian orthography

  • rezultat — REZULTÁT, rezultate, s.n. Ceea ce rezultă dintr o acţiune, dintr un fapt, dintr un calcul; consecinţă, urmare, efect. ♦ loc. adv. Fără rezultat = fără efect, inutil. ♢ expr. A da rezultat (sau rezultate) = a produce efectul dorit, a da roade. ♦… …   Dicționar Român

  • efect — EFÉCT, efecte, s.n. 1. Fenomen care rezultă în mod necesar dintr o anumită cauză, fiind într o legătură indestructibilă cu aceasta; rezultat, urmare, consecinţă. ♢ expr. A şi face efectul = a da un anumit rezultat, a avea consecinţa scontată. 2.… …   Dicționar Român

  • repercusiune — REPERCUSIÚNE, repercusiuni, s.f. Urmare, consecinţă. [pr.: si u ] – Din fr. répercussion. Trimis de Anonim, 30.09.2008. Sursa: DEX 98  REPERCUSIÚNE s. v. consecinţă. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime  repercusiúne s. f. (sil. si u ) …   Dicționar Român

  • atrage — ATRÁGE, atrág, vb. III. tranz. 1. A exercita o atracţie (1); a apropia la sine. Magnetul atrage fierul. ♢ refl. recipr. Electricităţile de sens contrar se atrag. ♦ A determina (adesea prin vicleşuguri) pe cineva să vină sau să se ducă undeva. ♢… …   Dicționar Român

  • implicaţie — IMPLICÁŢIE, implicaţii, s.f. Idee, fapt urmând în mod implicit din altul sau apărând ca o consecinţă imediată a acestuia. ♦ (log.) Relaţie între două concepte în care adevărul ori falsitatea unui concept atrage după sine cu necesitate adevărul… …   Dicționar Român

  • urmă — ÚRMĂ, urme, s.f. 1. Semn concret lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc. ♢ loc. prep. Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare …   Dicționar Român

  • implica — IMPLICÁ, implíc, vb. I. tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecinţă. 2. A amesteca pe cineva într o afacere neplăcută, într un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare. Trimis de gall, 13.09.2007.… …   Dicționar Român

  • metalepsă — METALÉPSĂ, metalepse, s.f. Figură de stil înrudită cu metonimia, care constă în indicarea unui amănunt antecedent pentru a sugera consecinţa unui fapt, sau invers. – Din fr. métalepse. Trimis de LauraGellner, 28.05.2004. Sursa: DEX 98  metalépsă …   Dicționar Român

  • rezulta — REZULTÁ, pers. 3 rezúltă, vb. I. intranz. A urma, a apărea ca o consecinţă logică; a decurge din..., a reieşi, a izvorî. ♦ (mat.; mai ales la calculele aritmetice) A avea drept rezultat; a ieşi, a da. – Din fr. résulter. Trimis de IoanSoleriu, 08 …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”