copil

COPÍL¹, copii, s.m. 1. Băiat sau fată în primii ani ai vieţii (până la adolescenţă). ♢ Copil de şcoală = copil care a depăşit vârsta de 7 (sau 6) ani şi merge la şcoală. Copil mic (sau, pop., de ţâţă) = sugaci. ♢ loc. adv. De (mic) copil = din copilărie. ♢ expr. (Despre bătrâni) A ajunge (sau a da) în mintea copiilor = a-şi pierde judecata, a se ramoli. 2. Tânăr, adolescent. ♢ (În trecut) Copil de casă = fiu de boier care făcea serviciul de paj la familia domnitoare sau la boierii mari. Copil de trupă = copil (orfan) crescut şi educat de o unitate militară. 3. Fiu, fiică. ♢ Copil legitim = copil născut în cadrul căsătoriei. Copil nelegitim = copil născut în afara căsătoriei; copil natural, bastard. Copil din flori = copil din afara căsătoriei; copil nelegitim, copil natural, bastard. ♢ expr. Unde (şi)-a înţărcat dracul copiii = în locuri depărtate şi pustii. 4. fig. Om naiv, fără experienţă. – cf. alb. k o p i l.

Trimis de cata, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



CÓPIL², copili, s.m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul ţâţânii, la stâlpul uşii sau al porţii. – cf. c o p i l¹.

Trimis de cata, 20.01.2008. Sursa: DEX '98



COPÍL s. 1. (înv. şi pop.) făt, prunc, (fam.) puradel, zgâmboi, (peior.) plod. (În curte se jucau mulţi copil.) 2. copil de casă v. paj. 3. (în limbajul părinţilor) pui. (Nani, nani, copil ul mamii !) 4. v. fiu. 5. copil din flori v. bastard. 6. odraslă, progenitură, vlăstar, (pop. şi fam.) prăsilă, (înv.) naştere. (Un copil de bani gata.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



CÓPIL s. (bot.) (reg.) copileţ, frate, furie, pui, puică, puieţ, soră. (copilul apare frecvent la porumb.)

Trimis de siveco, 07.02.2009. Sursa: Sinonime



COPÍL s. v. bastard, copil din flori.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



copíl (persoană) s. m., pl. copíi, art. copíii

Trimis de siveco, 18.12.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



copíl (lăstar) s. m., pl. copíli

Trimis de siveco, 08.10.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



copíl (instrument) s. n./s. m., pl. copíle/copíli

Trimis de siveco, 08.10.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



COPÍ//L copili m. 1) Băiat (sau fată) în perioada de la naştere până la adolescenţă. copil mic. copil de şcoală. ♢ De mic copil din copilărie. A ajunge (sau a cădea) în mintea copililor a avea manifestări copilăreşti. copil de casă fecior de boier care slujea ca paj la curtea domnească sau la un boier mare. copil de trupă copil (orfan) crescut şi educat de o unitate militară. 2) Persoană de orice vârstă luată în raport cu părinţii săi. 3) fig. Persoană matură care dă dovadă de naivitate şi lipsă de experienţă. /cuv. autoht.

Trimis de siveco, 08.10.2004. Sursa: NODEX



CÓPIL copile n. Cui special fixat în stâlpul uşii sau al porţii, pe care se îmbracă ţâţâna. /cuv. autoht.

Trimis de siveco, 26.01.2005. Sursa: NODEX



copíl, copíi, s.m. (înv.) servitor, slujitor, slugă.

Trimis de blaurb, 23.04.2006. Sursa: DAR



copíl (-íi), s.m. – 1. (înv.) Bastard, fiu natural, nelegitim. – 2. Fiu, fiică. – 3. Prunc. – 4. Vlăstar, mlădiţă. – 5. Vîrf, sfîrc, capăt. – Mr. cochil "bastard", cóchilă "fecioară", megl. cópil "bastard", cupiláş "flăcău". Origine necunoscută. S-a răspîndit din rom. în toate celelalte idiomuri balcanice: cf. ngr. ϰόπελος "bastard", ngr. ϰοπέλι "băiat", ϰοπέλα "fată"; alb. kopilj "bastard, servitor", kopilje "servitoare"; bg. kópele, kópile, kopelák "bastard"; sb. kópile "bastard", kopilan "flăcău", v. rus. kopelŭ "bastard", rut. kopyl, sl. kopilŭ "bastard", mag. kópé "haimana", în ngr., bg. şi sb. cu un număr de der. locali. Aceste cuvinte nu se explică prin nici o limbă cunoscută, iar răspîndirea lor geografică nu permite să presupunem un punct de plecare diferit de rom., limbă în care, pe de altă parte, o aton şi l final (înainte intervocalic) nu permit căutarea unui etimon în fondul lat. ci, cel mult, în cel expresiv. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 181), însă in Bihor a circulat cu sensul de "bastard", care este vechi în celelalte regiuni; asupra semantismului, cf. Şeineanu, Semasiol., 200. Admit provenienţa din fondul balcanic anterior latinei, Miklosich, Slaw. Elem., 10; Miklosich, Etym. Wb., 129; Berneker 564; Sandfeld 94; DAR; cf. Lahovary 325 şi Rosetti, II, 115. Încercările făcute pentru a deriva acest cuvînt din lat. par a fi eşuat (de la pūpilus, după Laurian şi Scriban, de la *copilis "care serveşte paharul", după Meyer 198). Cuvîntul rom. a fost considerat uneori ca der. din ngr. (Cihac, II, 651); din sl. (Philippide, Principii, 44; Tiktin); din alb. (Densusianu, Hlr., 37; Meyer, Neugr. St., II, 67; Capidan, Dacor., II, 524; Philippide, II, 708); din limba gepizilor, din cuvîntul *kopilo (Diculescu, Dacor., IV, 1552); sau de la o rădăcină sl. care provine din indoeurop. *(s)kap- "a face" (Mladenov 250); cf. mai multe amănunte în DAR. Nici una din aceste ipoteze nu pare convingătoare, cu atît mai mult, cu cît pare evident că în ngr., sl. şi alb. este vorba de cuvinte împrumutate, care rămîn fără explicaţie, dacă nu se admite originea lor rom. Der. copilă, s.f. (fiică naturală, bastardă; fată, tînără); copileţ, s.m. (copil; vlăstar; scăunel cu trei picioare); copilandru, s.m. (tînăr, flăcău); copilări, vb. (a-şi petrece anii copilăriei; a da în mintea copiilor); copilărie, s.f. (perioadă a vieţii omeneşti de la naştere pînă la adolescenţă; faptă, purtare de copil, naivitate; ramolisment); copilăros, adj. (ca un copil); copilăresc, adj.(al copilului, propriu copilului); copilăreşte, adv. (în felul copiilor); copili, vb. (a tăia lăstarii sau crengile care nu poartă rod, a lăstări); cópilă, s.f. (acţiunea de lăstări porumbul); copilăret (var. copilărime), s.n. (mulţime de copii); copilitură, s.f. (Trans., bastard).

Trimis de blaurb, 12.03.2009. Sursa: DER