cunună

cunună
CUNÚNĂ, cununi, s.f. 1. Împletitură în formă circulară, făcută din flori, frunze sau ramuri (care se pune pe cap). ♢ expr. A sta cunună împrejurul cuiva = (despre un grup de persoane) a sta împrejurul cuiva, formând un cerc închis. Cunună de raze (sau de lumină) = aureolă. Cunună de munţi (sau de dealuri, de păduri) = lanţ, şir de munţi sau de dealuri, de păduri, dispuse în cerc. 2. Coroană care se acorda în antichitate învingătorilor (în război şi la concursurile sportive sau literare). ♦ fig. Glorie, faimă, renume. 3. Coroană care se aşază pe capul celor care se căsătoresc după ritualul religios. 4. Funie, împletitură de ceapă, de usturoi etc. 5. Grindă principală cu care se închide în partea de sus un perete de lemn şi pe care se reazemă celelalte grinzi ale tavanului şi ale acoperişului. – lat. corona.
Trimis de LauraGellner, 01.08.2004. Sursa: DEX '98

CUNÚNĂ s. 1. coroană. (O cunună de flori pe cap.) 2. v. cununie. 3. v. funie.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

CUNÚNĂ s. v. coroană, coronişte, cosoroabă, diademă.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

cunúnă s. f., g.-d. art. cunúnii; pl. cunúni
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

CUNÚN//Ă cununăi f. 1) Cerc împletit din flori sau frunze, care se pune pe cap drept podoabă; coroană. ♢ cunună de lauri coroană cu care erau încununaţi în antichitate învingătorii (în război, la concursuri sportive sau literare). 2) Coroană care se ţine deasupra capetelor mirilor în timpul oficializării cununiei. 3): cunună de munţi, de păduri lanţ de munţi, de păduri dispuse în formă de cerc. 4): cunună de ceapă, de usturoi ceapă sau usturoi cu coada uscată împletită în formă de funie. [G.-D. cununii] /<lat. corona
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

cunúnă (cunúni), s.f – 1. Coroană. – 2. Ansamblu de grinzi cu care se închid în partea de sus cei patru pereţi ai unei case de ţară. – 3. Ghizd, colac de fîntînă. – 4. Pedală, la războiul de ţesut. – 5. La cai, partea de deasupra a copitei. – 6. Plantă (Coronilla varia). – 7. În general, obiect, legătură sau ansamblu de fire ce amintesc forma unei coroane. – Mr., megl. curună. lat. corōna (Puşcariu 449; Candrea-Dens., 447; REW 2245; Rosetti, Rhotacisme, 20; DAR); cf. alb. kurorë (Meyer 200; Philippide, II, 639), it., sp. corona, fr. couronne, port. coroa, ngr. ϰορώνη, sl. korona, k(o)runa. Este dublet al lui coroană, şi al lui corună, pe care Giuglea, Cercetări lexicografice, 7, propunea să fie derivate din lat. columna. Forma normală este cea din dialect, alterată posterior printr-o asimilaţie. – Der. cununiţă, s.f. (dim. al lui cunună; icoană care în Basarabia se pune în sicriu; plante diferite: Coronilla varia, Spiraea ulmifolia, Vinca minor, Xeranthemum annuum); cununa, vb. (înv., a pune coroană; a căsători, a celebra o căsătorie, a face căsătoria religioasă), care ar putea fi un der. direct din lat. corōnāre (Puşcariu 448; Candrea-Dens., 448; REW 2246; DAR) şi al cărui semantism se explică prin ritualul ceremoniei nupţiale ortodoxe, cf. cu acelaşi sens dublu gr. στεφανόνω (Sandfeld 35), alb. kurunzoń (Jokl, BA, IV, 195), bg. venčavam (cu primul sens se preferă astăzi forma încununa); cununie, s.f. (căsătorie, una din cele şapte sfinte taine ale religiei creştine; oficiere a căsătoriei, nuntă; coroană ce se aşază pe capul soţilor, în timpul oficierii căsătoriei), cuvînt general răspîndit (ALR, 253), fără îndoială datorită influenţei bisericii; necununat, adj. (care nu a fost căsătorit la biserică); încununa, vb. (a pune coroana; a împodobi; a răsplăti; a desăvîrşi; înv., a căsători); descununa, vb. (a divorţa, a despărţi).
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужен реферат?

Look at other dictionaries:

  • cununa — CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. refl. recipr. A se căsători (religios). 2. tranz. A declara pe miri căsătoriţi din punct de vedere religios. ♦ A asista pe cineva în timpul serviciului religios al cununiei, în calitate de naş. ♦ (Despre părinţi) A şi… …   Dicționar Român

  • cununare — CUNUNÁ vb. v. încorona, încununa, răsplăti, recompensa. Trimis de siveco, 06.07.2008. Sursa: Sinonime …   Dicționar Român

  • coroană — COROÁNĂ, coroane, s.f. 1. Podoabă în formă de cerc făcută din flori şi frunze, cu care se încununează capul; cunună. ♦ fig. Încununare. ♦ Cunună de flori sau de frunze (naturale sau artificiale) care se depune ca omagiu la mormântul cuiva. 2.… …   Dicționar Român

  • cununie — CUNUNÍE, cununii, s.f. 1. Căsătorie (religioasă). ♢ loc. adj. Cu cununie = (despre soţ sau soţie) căsătorit religios. ♢ expr. A lua (pe cineva) cu cununie = a se căsători cu cineva (religios). 2. (concr.) Cunună (3). ♢ expr. A( şi) pune cununiile …   Dicționar Român

  • încununa — ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. tranz. 1. A aşeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălţare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a aşeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. fig. A desăvârşi o activitate, o operă etc.; a… …   Dicționar Român

  • diademă — DIADÉMĂ, diademe, s.f. Podoabă în formă de cunună făcută din metal preţios şi împodobită cu pietre scumpe, purtată pe cap de suverani, de unii reprezentanţi ai bisericii şi, în reprezentările plastice, de anumite divinităţi; podoabă făcută din… …   Dicționar Român

  • cununiţă — CUNUNÍŢĂ, cununiţe, s.f. 1. Diminutiv al lui cunună. 2. (bot.) Ciritel. – Cunună + suf. iţă. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  CUNUNÍŢĂ s. 1. coroniţă. (O cununiţă de flori.) 2. (bot.; Spiraea ulmifolia) (reg.) caprifoi, taulă,… …   Dicționar Român

  • funie — FÚNIE, funii, s.f. 1. Frânghie1. ♢ Funie de ceapă (sau de usturoi) = împletitură, cunună de ceapă sau de usturoi. ♢ expr. Drept ca funia în traistă (sau în sac) = strâmb, răsucit; fig. nedrept, necinstit. A vorbi de funie în casa spânzuratului =… …   Dicționar Român

  • ghirlandă — GHIRLÁNDĂ, ghirlande, [(pop.) ghirlănzi]. s.f. Împletitură decorativă în formă de lanţ sau de cunună, făcută din frunze, flori (şi fructe). ♦ Element ornamental, în arhitectură şi în artele decorative, având aspectul unei astfel de împletituri.… …   Dicționar Român

  • laureat — LAUREÁT, Ă, laureaţi, te, s.m. şi f. Persoană, colectiv etc. care a obţinut un premiu pentru merite remarcabile în domeniul ştiinţei, al literaturii, al artei etc. ♢ (Adjectival) Colectiv laureat. [pr.: la u re at] – Din fr. lauréat, lat.… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”