cura

CURÁ¹, curéz, vb. I. tranz. (Rar) A îngriji, a trata un bolnav sau o boală. ♦ refl. A se supune unui tratament medical, unei cure. – Din germ. kurieren.

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



CURÁ², curéz, vb. I. tranz. (reg.) A desface frunzele sau boabele de pe ştiuleţii porumbului. – lat. curare "a îngriji, a curăţa".

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



CURÁ vb. v. apăra, căuta, curăţa, defrişa, despăduri, dezghioca, dezvinovăţi, disculpa, distruge, îngriji, justifica, nimici, potopi, prăpădi, scuza, sfărâma, trata, zdrobi, zvânta.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



curá (a trata un bolnav) vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. cureáză

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



curá (a curăţa ştiuleţii) vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. cureáză/cúră

Trimis de siveco, 14.11.2007. Sursa: Dicţionar ortografic



A CUR//Á curaéz tranz. (bolnavi, maladii) A supune unei cure; a trata printr-un regim curativ. /<germ. kurieren

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



CURÁ vb. I. tr. (Rar) A îngriji, a trata (un bolnav, p. ext. o boală). ♦ refl. A se supune unui tratament, unei cure. [P.i. -rez, conj. 3,6 -re. / cf. germ. kurieren, it., lat. curare – a îngriji].

Trimis de LauraGellner, 28.04.2006. Sursa: DN



curá (-r, -át), vb. – 1. A curăţa. – 2. A despăduri, a defrişa. – 3. A desface coaja, pieliţa. – 4. A scoate, a elimina, a expulza. – 5. A elibera, a da drumul, a slobozi. – 6. A dezvinovăţi, a absolvi de vină. – Mr. curare "a curăţa". lat. curāre (Candrea-Dens., 451; Tiktin, Archiv., CXXXIII, 120; Pascu, I, 73; REW 2412; DAR); cf. ven. curare "a curăţa un pui", fr. curer, cat. escurar. Este dublet al lui cura, vb. (a îngriji un bolnav). Este posibil, cum presupune DAR (cf. Cortés 127), ca termenul rom. să fi ajuns să se confunde cu lat. colare "a strecura, a curăţa un lichid", al cărui rezultat trebuia să fie identic. – Der. curat, s.n. (dezghiocatul porumbului); curătoare, s.f. (placentă, la vacă; vas de lemn, blid); curat, adj. (dezghiocat, desfăcut, defrişat, eliberat; iertat; curăţit; lipsit de murdărie, pur; autentic, veritabil, adevărat; senin, clar, neprihănit, pur; inocent, drept, sincer, fidel, leal; sigur, exact); curăţi, vb. (a înlătura murdăria, a spăla; a defrişa, a despăduri; a da drumul, a elibera; a elimina, a expulza; a purifica; a vindeca; a despuia; refl., a pierde totul, a rămîne fără un sfanţ; fam., a muri, a da ortu popii; fam., a fura, a şmangli; a da un purgativ; a spăla de păcate, a salva, a izbăvi, a purifica; refl., a se justifica, a se dezvinovăţi); necurăţi, vb. (a trăi în păcat); curăţitor, adj. (care curăţă; purificator); curăţitură, s.f. (curăţare de coajă, pieliţă, etc.; gunoi; resturi); curăţiciune, s.f. (înv., puritate); curăţie, s.f. (curăţie; puritate; neprihănire, nevinovăţie; purificare; integritate, lealitate, cinste), cuvînt puţin înv.; necurăţie, s.f. (murdărie; păcat, faptă rea; patimă condamnabilă; viciu; menstruaţie); curăţenie, s.f. (calitatea de a fi curat; puritate; neprihănire; menstruaţie; purgativ; cinste, corectitudine; arg., catastrofă); necurăţenie, s.f. (murdărie; excrement); curătură, s.f. (curăţare de coajă, pieliţă, etc.; teren desţelenit; coji curăţate; frunze uscate; pleavă, ciuruială); curăţitoare, s.f. (sită, ciur). Curat, mr., megl. curat, istr. curǫt, ar putea fi şi reprezentant direct al lat. curatus (Pascu, I, 73; Densusianu, GS, III, 443), sau al lat. colatus (Puşcariu 457; ZRPh., XXVII, 738; REW 2035a). Prima ipoteză este mai probabilă şi este suficientă, cf. calabr. curare "a spăla pînza", comel. kuratu "piele argăsită" (Tagliavini, Arch. rom., X, 132). Din rom. provine săs. curat(ich) "curat". Pentru curătură, Candrea-Dens., 452 propune şi o der. directă din latină.

Trimis de blaurb, 02.07.2007. Sursa: DER



CURÁ vb. I. tr. a trata un bolnav, o boală. II. refl. a se supune unui tratament, unei cure. (< germ. kurieren, lat. curare)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN