cuveni

cuveni
CUVENÍ vb. 1. v. merita. 2. v. reveni. 3. a cadra, a se cădea, a trebui, (înv.) a se dostoi, a privi. (Nu se cuveni să facă asta!) 4. v. trebui. 5. v. putea.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

cuvení vb., ind. prez. 3 sg. cuvíne, 3 pl. cuvín, imperf. 3 sg. cuveneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cuvínă; ger. cuvenínd
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

A SE CUVENÍ pers. 3 se cuvíne intranz. 1) (despre sarcini, bunuri materiale sau spirituale) A aparţine în mod firesc; a reveni; a se impune; a incumba; a se cădea. 2) A fi dator (din obligaţie morală); a se cădea. ♢ Cum se cuvine cum se cere; cum trebuie. /<lat. convenire
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

cuvení (-vín, -ít), vb. refl.1. A corespunde, a aparţine. – 2. A fi conform cu, a se cădea. – 3. A se potrivi, a se armoniza, a se îmbina. lat. convenῑre (Puşcariu 478; REW 2193; DAR); cf. it. convenire, prov., fr., cat. convenir, port. convir. Este dublet al neol. conveni, din fr. – Der. necuvenit, adj. (necorespunzător, nepotrivit; reprobabil); cuvios, adj. (înv.,potrivit; înv., just, autentic; înv., politicos, respectuos; milostiv; reverend, titlu dat membrilor clerului sau călugărilor; înv., impunător, distins); der. de la o formă n (cf. vie faţă de vină), cu suf. -os (Puşcariu 481 îl derivă greşit de la un lat. *conveniosus, ipoteză abandonată în DAR); necuvios, adj. (indecent; reprobabil; lipsit de pietate); cuvioşie, s.f. (înv., politeţe; pietate); necuvioşie, s.f. (înv., indecenţă; impietate); cuviinţă, s.f. (convenienţă; decenţă, bună-cuviinţă; pudoare; justificare, drept; obligaţie; conformitate; înv., lux, fast), probabil conform der. ca şi cuvios, cu suf. -inţă (după Puşcariu 477 şi DAR, direct din lat. convenientia), este dublet al neol. convenienţă, s.f.; cuveninţă, s.f. (convenienţă), formă literară latinistă a cuvîntului anterior (sec. XIX, înv.); necuviinţă, s.f. (grosolănie, indecenţă; lipsă de respect); cuviincios, adj. (potrivit; conform, corespunzător; înv., drept, întemeiat; înv., necesar; decent; politicos, plin de reverenţă); necuviincios, adj. (indecent, lipsit de respect, grosolan); încuviinţa, vb. (a aproba; a se învoi, a permite); descuviinţa, vb. (a dezaproba; a condamna).
Trimis de blaurb, 09.07.2007. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужно сделать НИР?

Look at other dictionaries:

  • cuvení — vb., ind. prez. 3 sg. cuvíne, 3 pl. cuvín, imperf. 3 sg. cuveneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cuvínã; ger. cuvenínd …   Romanian orthography

  • cuvenire — CUVENÍ, pers. 3 cuvíne, vb. IV. refl. unipers. 1. A i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerinţele morale; a se cădea. – lat. convenire. Trimis de gudovan, 25.11.2008. Sursa: DEX 98 …   Dicționar Român

  • reveni — REVENÍ1, pers 3 reveneşte, vb. IV. (reg.) 1. intranz. şi refl. (Despre pământ, aer etc.) A deveni jilav, a se umezi. 2. refl. (Despre timp) A se răcori. – Din reavăn. Trimis de romac, 17.11.2008. Sursa: DEX 98  REVENÍ2, revín, vb. IV. intr …   Dicționar Român

  • cădea — CĂDEÁ, cad, vb. II. I. intranz. 1. A se deplasa de sus în jos datorită greutăţii, a se lăsa în jos; a pica. ♦ fig. (Despre iarnă, ger, seară etc.) A se lăsa, a veni, a se apropia. ♦ (Despre ape de munte) A curge repede. 2. (Despre dinţi, păr,… …   Dicționar Român

  • merita — MERITÁ, mérit, vb. I. tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăţi preţuirea, interesul… …   Dicționar Român

  • cuvios — CUVIÓS, OÁSĂ, cuvioşi, oase. adj. 1. Cucernic, evlavios, pios. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă călugărilor şi călugăriţelor. ♦ (Substantivat: în religia creştină) Nume dat sfinţilor proveniţi din călugări care nu au fost martiri. 2. (înv …   Dicționar Român

  • căuta — CĂUTÁ, cáut, vb. I. I. tranz. 1. A încerca să găsească pe cineva sau ceva; a umbla după... ♢ expr. A căuta cuiva ceartă (sau pricină) cu lumânarea = a provoca ceartă cu orice preţ. N ai ce căuta (undeva) = nu există motiv, este interzis să vii… …   Dicționar Român

  • putea — PUTEÁ, pot, vb. II. tranz. 1. A fi în stare, a avea puterea, a se simţi capabil de a înfăptui un lucru. ♢ loc. adv. Cum poate (sau pot, poţi etc.) = pe măsura posibilităţilor. ♢ expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul,… …   Dicționar Român

  • trebui — TREBUÍ, pers. 3 trebuie, vb. IV. 1. intranz. A avea nevoie (de ceva); a fi nevoie (de ceva). ♢ loc. adv. Cum trebuie = aşa cum se cuvine, cum se cade; bine. ♢ expr. Aşa ţi trebuie! = aşa ţi se cuvine, aşa meriţi. Atâta i a trebuit (ca să...) =… …   Dicționar Român

  • veni — VENÍ, vin, vb. IV. intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbeşte sau despre care se vorbeşte; a se apropia de un loc, de o aşezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr un anumit loc. ♢ expr. Du te vino subst. = mişcare,… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”