cărare

CĂRÁRE, cărări, s.f.1. Drum îngust pe care se poate umbla numai cu piciorul; p. gener. drum. ♢ loc. adv. Pe toate cărările = în tot locul, pretutindeni, la tot pasul. ♢ expr. A umbla pe două cărări = a se clătina în mers; a fi beat. A-i tăia (sau a-i închide) cuiva cărarea (sau cărările) = a opri pe cineva să facă sau să continue un drum. A-şi îndrepta cărările = a apuca într-o direcţie. A-i scurta (cuiva) cărările = a omorî (pe cineva) 2. Linie obţinută prin despărţirea în două a părului de pe cap. lat. carraria.

Trimis de valeriu, 03.03.2003. Sursa: DEX '98



CĂRÁRE s. 1. v. cărat. 2. v. potecă.

Trimis de siveco, 10.02.2009. Sursa: Sinonime



CĂRÁRE s. v. lătunoaie, răritură.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



căráre s. f., g.-d. art. cărării; pl. cărări

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CĂR//ÁRE cărareări f. Drum îngust pe care se merge pe jos; potecă. ♢ A-i tăia (sau a-i închide) cuiva cărareările a-i închide cuiva calea. A-i scurta cuiva cărareările a-l omorî pe cineva. A umbla pe două cărareări a umbla clătinându-se datorită consumului de alcool. Pe toate cărareările peste tot. [G.-D. cărării] /

Trimis de siveco, 13.04.2006. Sursa: NODEX



căráre (cărắri), s.f. – 1. Drum îngust pe care se poate umbla numai cu piciorul. – 2. Linie obţinută prin despărţirea în două a părului de pe cap. – Mr. cărare. lat. carraria (Densusianu, Hlr., 159; Puşcariu 287; Candrea-Dens., 244; REW 1718; Philippide, II, 636); cf. alb. karrarë, it. carraja (calabr. cárrara), prov. carriera, v. fr. charrière, cat., sp. carrera, port. carreira. Semantismul prezintă o schimbare proprie limbii rom., în timp ce celelalte limbi romanice păstrează sensul primitiv de "drum de care". Puşcariu a încercat în mai multe rînduri (Locul limbii romîne, 34; Études de linguist. rom., 40; DAR; contra Rosetti, I, 174; cf. Iordan, RF, VI, 150) să explice această schimbare prin condiţiile tipice ale vieţii primitive ale romînilor, în regiunile muntoase. Mai probabil, lat. carraria s-a contaminat cu scalaria (› fr. escalier), cf. lat. scala "ieşire povîrnită", de unde sard. iskela "cărare", alb. škalë, s.b., bg. skala "stîncă ascuţită", ngr. σϰάλα, etc. (Wagner 110; cf. REW 7637). Der. cărărău, s.m. (Bucov., Maram., vagabond, haimana); cărăra, vb. (a face cărări; a ascuţi ferăstrăul); cărărat, adj. (plin de cărări; striat, dungat).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER