alerga


alerga
ALERGÁ alérg, vb. I. intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcţie sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistenţă. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o ţintă precisă. ♦ tranz. (pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiţii sportive. – lat. *allargare (< largus).
Trimis de ana_zecheru, 04.03.2009. Sursa: DEX '98

ALERGÁ vb. 1. a fugi, a goni, (înv. şi reg.) a cure, (reg.) a (se) încura, (Bucov.) a scopci. (Calul alerga.) 2. v. fugări.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

alergá vb., ind. prez. 1 sg. alérg, 3 sg. aleárgă; conj. prez. 3 sg. şi pl. alérge
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

A ALERGÁ alérg intranz. 1) A se deplasa cu viteză, repezind corpul înainte prin paşi bruşti; a fugi. ♢ alerga într-un suflet a veni foarte repede. 2) fig. A se mişca foarte repede. Maşina aleargă. 3) A căuta insistent să obţină; a umbla. alerga după bani. ♢ alerga (sau a umbla) cu limba scoasă după ceva a dori foarte mult ceva. 4) A umbla grăbit după treburi. 5) A merge din loc în loc fără scop precis; a umbla; a hoinări; a vagabonda. 6) A recurge (la cineva) pentru ajutor. 7) sport A participa la probele de alergări. /<lat. allargare
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

alergá (-g, -át), vb.1. A pune pe fugă. – 2. A fugi. – 3. A recurge la ..., a se folosi de ... 4. A participa la o competiţie de cros. – Mr. alag, megl. lag, lăgari, istr. alerg? (nesigur). Origine nesigură. Probabil trebuie plecat de la lat. lēgāre "a porunci"; sensul rom. nu apare printre accepţiile cuv. lat., dar este posibil să fi existat în lat. vorbită, datorită perfectei analogii a lui lēgāre cu mittĕre în celelalte sensuri. De la alēgāre, rezultatul normal *alega (cf. dialectele) ar fi suferit o propagare a lichidei, *alelga, urmată de o disimilare, ambele fenomene proprii doar dacorom. În general se presupune că alerga reprezintă lat. *allargāre, de la largus (Puşcariu 61; Candrea-Dens., 952; REW 352; Philippide, II, 539; DAR; Puşcariu, Lr., 242); cf. alb. ljargoń "dau la o parte", it. (allargare), genov. allargarse, sard. allargare "a se îndepărta, a se da la o parte". Explicaţia pare inadmisibilă. Semantismul este curios, mai ales dacă se ţine seama cu paralelismul cu alunga. Formele romanice sînt toate neol. şi se explică în lumina vieţii maritime, ale cărei circumstanţe nu există în rom. S-a încercat să se explice trecerea de la *alărgare la alergare printr-o analogie cu mergere, care aparţine altui tip de conjug., astfel încît nu se vede clar cum a putut influenţa merge asupra lui *alargă. În sfîrşit, dialectele indică o formă de bază diferită de cea care se propune. Der. alergătoare, s.f. (alergare; depănătoare, vîrtelniţă); alergător, adj. (care aleargă; activ, harnic); alergător, s.m. (ştafetă, curier; cal de curse); alergător, s.n. (pasăre alergătoare); alergătură, s.f. (alergare; pl. gestiuni, demersuri, intervenţii); alergău, s.m. (Trans., curier, mesager).
Trimis de blaurb, 29.04.2006. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Look at other dictionaries:

  • alergá — vb., ind. prez. 1 sg. alérg, 3 sg. aleárgã; conj. prez. 3 sg. şi pl. alérge …   Romanian orthography

  • alergare — ALERGÁRE, alergări, s.f. Acţiunea de a alerga; alergătură. ♦ (Mai ales la pl.) Probă atletică de fugă pe anumite distanţe. ♦ Cursă de cai. – v. alerga. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  ALERGÁRE s. 1. cursă, (reg.) încurare, (înv …   Dicționar Român

  • fugi — FUGÍ vb. 1. a alerga, a goni, (înv. şi reg.) a cure, (reg.) a (se) încura, (Bucov.) a scopci. (Calul fugi.) 2. a se căra, (fam.) a se cărăbăni, a se mătrăşi, a o şterge, a o tuli. (Au fugi de la locul faptei.) 3. v. refugia. 4. v. evada. 5. v.… …   Dicționar Român

  • galopa — GALOPÁ, galopez, vb. I. intranz. (Despre cai) A alerga în galop; (despre oameni) a călări un cal care aleargă în galop. ♦ (Despre motoare) A funcţiona neuniform, cu variaţii mari (şi bruşte) ale vitezei. – Din fr. galoper. Trimis de gall,… …   Dicționar Român

  • alergător — ALERGĂTÓR, OÁRE, alergători, oare, adj., subst. I. adj. Care aleargă. ♢ Piatră alergătoare (şi substantivat, f.) = piatra de moară care se învârteşte spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (şi substantivat, f.) = păsări din ţările calde, având …   Dicționar Român

  • alergătură — ALERGĂTÚRĂ, alergături, s.f. Alergare. ♢ expr. O alergătură de cal = măsură aproximativă (nu prea mare) de distanţă. ♦ Deplasare continuă pentru îndeplinirea unor treburi; du te vino. ♢ expr. Cal de alergătură = cal sau, fig., om întrebuinţat la… …   Dicționar Român

  • cure — CÚRE vb. III v. curge. Trimis de ionel bufu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  CÚRE vb. v. alerga, curge, fugi, goni. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime  cúre vb. III (înv.) 1. a alerga, a …   Dicționar Român

  • fugire — FUGÍ, fug, vb. IV. intranz. 1. A se deplasa cu paşi repezi, a se mişca iute într o direcţie, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ♢ expr. A i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva îşi pierde echilibrul şi este gata să cadă… …   Dicționar Român

  • fugări — FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ refl. recipr. (Despre două sau mai multe fiinţe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. ări. Trimis de zaraza joe, 13.09.2007. Sursa: DEX …   Dicționar Român

  • goni — GONÍ, gonesc, vb. IV. 1. tranz. A fugi după cineva, a urmări în fugă (pentru a prinde, pentru a face să se grăbească etc.); a fugări; spec. a alunga vânatul spre locul de pândă al vânătorilor. ♢ refl. recipr. Păsările se goneau printre ramuri. ♦… …   Dicționar Român