damnaţiune

DAMNAŢIÚNE, damnaţiuni, s.f. (livr.; în mitologia greco-romană şi în religia creştină) Osândire la muncile infernului. [pr.: -ţi-u-. – var.: damnáţie s.f.] – Din fr. damnation, lat. damnatio, -onis.

Trimis de ionel_bufu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



damnaţiúne s. f. (sil. -ţi-u-), g.-d. art. damnaţiúnii; pl. damnaţiúni

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



DAMNAŢIÚN//E damnaţiunei f. livr. (în mitologia greacă şi în credinţa creştină) Osândire la chinurile infernului. [Sil. -ţi-u-] / <fr. damnation, lat. damnatio, damnaţiuneonis

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



DAMNAŢIÚNE s.f. (Liv.) Condamnare la chinurile infernului. ♦ Blestem, reprobare. [var. damnaţie s.f. / cf. lat. damnatio, fr. damnation].

Trimis de LauraGellner, 17.02.2005. Sursa: DN



DAMNAŢIÚNE s. f. 1. osândire la chinurile infernului. 2. blestem. (< fr. damnation, lat. damnatio)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN