- despot
- DESPÓT, despoţi, s.m. 1. (În antichitate şi în evul mediu) Conducător cu puteri discreţionare; tiran. ♦ fig. Persoană excesiv de autoritară, care, în acţiunile sale, nu ţine seama de alţii, care vrea să-şi impună cu orice preţ voinţa. 2. (În Imperiul Bizantin) Guvernator autonom al unei provincii, al unui ţinut. [acc. şi: déspot] – Din ngr. despótis, fr. despote.Trimis de RACAI, 29.12.2007. Sursa: DEX '98DESPÓT s. v. tiran.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimedespót/déspot s. m., pl. despóţi/déspoţiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficDESPÓ//T despotţi m. 1) Suveran care guvernează în mod absolut şi arbitrar; tiran; potentat; dictator. 2) fig. Persoană care exercită o autoritate tiranică; tiran; satrap; dictator. [acc. şi déspot] /<ngr. despotis, fr. despoteTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXDESPÓT s.m. 1. (ist.) Suveran cu puteri absolute, care guverna arbitrar, după bunul său plac, neîngrădit de nici o lege; tiran. ♦ (fig.) Om tiranic, excesiv de autoritar cu ceilalţi. 2. Guvernator autonom al unei provincii din Imperiul bizantin. [cf. ngr. despotis, fr. despote, gr. despotes – stăpân].Trimis de LauraGellner, 10.05.2006. Sursa: DNdéspot (-ţi), s.m. – Tiran. – Mr. dispot. ngr. δεσπότης (sec. XVI), şi modern mai ales la formele der., din fr. despote. – Der. despotic, adj.; despotie, s.f. (înv., regim al unui despot); despotism, s.n., înv., despotismos (sec. XVIII; cf. Gáldi 169).Trimis de blaurb, 28.07.2007. Sursa: DERDESPÓT/DÉSPOT s. m. 1. guvernator autonom al unei provincii din Imperiul Bizantin. 2. (în evul mediu) suveran cu puteri absolute, care guverna după bunul său plac; tiran. 3. (fig.) om tiranic, excesiv de autoritar. (< ngr. despotis, fr. despote, cf. gr. despotes, stăpân)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.