altul


altul
ÁLTUL, ÁLTA, alţii, altele, pron. nehot. 1. (Ţine locul unui nume de fiinţă sau de lucru care nu este aceeaşi sau acelaşi cu altă fiinţă sau cu alt lucru despre care s-a vorbit, care este de faţă sau care este cel obişnuit) Să răspundă altul. ♢ expr. Unuia (şi) altuia = oricui, Unii (şi) alţii = mulţi. Unul ca altul = la fel, deopotrivă, egal. Unul mai... decât altul = fiecare la fel de... Unul după altul = succesiv. ♦ (Cu formă feminină şi sens neutru) Poveste, întâmplare. ♢ expr. Alta (acum)!, exprimă dezaprobarea faţă de o propunere sau o veste neaşteptată. Unul una, altul alta = fiecare câte ceva. Una (şi) alta = de toate. Nici una, nici alta = cu orice preţ; fără a se gândi prea mult. Până una-alta = deocamdată. Ba din una, ba din alta sau din una-n alta = din vorbă-n vorbă. Nu de alta = nu din alt motiv. 2. (În alternanţă cu "unul", "una") Celălalt, al doilea. [gen.-dat. sg.: altuia, alteia, gen.-dat. pl.: altora] – lat. alter.
Trimis de cata, 27.03.2003. Sursa: DEX '98

ÁLTUL pron. celălalt. (Când unul, când altul.)
Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime

áltul pr. m., g.-d. áltuia, pl. álţii; f. sg. álta, g.-d. álteia, pl. áltele, g.-d. m. şi f. áltora
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

într-áltul prep. + pr.
Trimis de siveco, 24.11.2007. Sursa: Dicţionar ortografic

ÁL//TUL altulta (altulţii, altultele) pron. nehot. (ţine locul unui nume de fiinţă sau de lucru care nu este aceeaşi sau acelaşi cu fiinţa sau cu lucrul despre care s-a vorbit sau care este de faţă). ♢ Unul ca altul la fel; deopotrivă. Până una altulta deocamdată. Nici unul, nici altul nimeni. /<lat. alter
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

Dicționar Român. 2013.

Look at other dictionaries:

  • áltul — pr. m., g. d. áltuia, pl. álţii; f. sg. álta, g. d. álteia, pl. áltele; g. d. m. şi f. áltora …   Romanian orthography

  • olaltă — OLÁLTĂ adv. Împreună, la un loc, laolaltă. ♢ loc. adv. Între olaltă = unul cu altul; reciproc. După olaltă = unul după altul (fără întrerupere). (Pe) lângă olaltă = unul (pe) lângă altul; alături. De olaltă = unul de altul, unul de celălalt. De… …   Dicționar Român

  • trece — TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. intranz. A merge fără a se opri, printr un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a şi urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ♢ expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu,… …   Dicționar Român

  • perinda — PERINDÁ, perínd, vb. I. 1. refl. A trece sau a veni unul după altul, a se succeda (în timp, în spaţiu); a circula (unul după altul). 2. tranz. (reg.) A trece de la unul la altul, a lua pe rând. ♦ A cutreiera. – Pe + rând. Trimis de RACAI,… …   Dicționar Român

  • rând — RÂND, rânduri, s.n. 1. Şir (drept, aliniat, ordonat) de lucruri sau de fiinţe. ♢ loc. adv. De a rândul = a) unul după altul, fără întrerupere, în şir, neîntrerupt, continuu, consecutiv; b) de la un capăt la altul; pretutindeni. Pe rând = a) unul… …   Dicționar Român

  • unul — ÚNUL, ÚNA, unii, unele, pron. nehot. 1. (Ţine locul unui substantiv, fără a da o indicaţie precisă asupra obiectului) Să cântăm una de jale. * expr. Asta i încă una! sau asta încă i una! exclamaţie de mirare (faţă de comunicarea unui fapt… …   Dicționar Român

  • aşa — AŞÁ adv., adj. invar. I. adv. (Modal) 1. În felul acesta; astfel. ♢ loc. adj. Aşa zis sau aşa numit = pe nedrept sau convenţional numit astfel; pretins, fals, aparent, impropriu. ♢ expr. Aşa o fi = e posibil; poate. Şi aşa = în orice caz; oricum …   Dicționar Român

  • derivare — DERIVÁRE, derivări, s.f. Acţiunea de a deriva şi rezultatul ei. 1. Provenire, rezultare a unui lucru din... ♦ (lingv.) a) Provenire a unui cuvânt din altul, arătare a provenienţei unui cuvânt din altul, b) Procedeu prin care se formează un cuvânt …   Dicționar Român

  • inferior — INFERIÓR, OÁRĂ, inferiori, oare, adj. 1. Care este aşezat dedesubt sau mai jos. ♦ (Despre ape curgătoare sau despre regiuni de pe cursul lor) Situat mai aproape de vărsare decât de izvor. 2. Care este din punct de vedere numeric mai mic decât… …   Dicționar Român

  • quiproquo — QUIPROQUÓ, quiproquo uri, s.n. 1. (livr.) Confuzie de persoane sau de lucruri; intervertire. 2. (Teatru) Situaţie (comică) în care un personaj este confundat cu altul, rezultând o serie de încurcături. [pr.: cviprocvo şi chiproco] – Din fr.… …   Dicționar Român