discreţionar

DISCREŢIONÁR, -Ă, discreţionari, -e, adj. (Despre puteri, prerogative, acte etc.) Care acţionează, se exercită aşa cum consideră cineva, fără a fi prevăzut şi îngăduit de lege; care are prin lege întreaga libertate de acţiune. [pr.: -ţi-o-] – Din fr. discrétionnaire.

Trimis de LauraGellner, 16.06.2004. Sursa: DEX '98



discreţionár adj. m. (sil. -ţi-o-), pl. discreţionári; f. sg. discreţionáră, pl. discreţionáre

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



DISCREŢIONÁR discreţionară (discreţionari, discreţionare) jur. : Puteri discreţionare puteri cu care este învestită, în cazuri excepţionale, o instanţă sau un reprezentant al ei, de a lua, din proprie iniţiativă, hotărâri sau măsuri care depăşesc cadrul legii. [Sil. ţi-o-] /<fr. discrétionnaire

Trimis de siveco, 01.02.2005. Sursa: NODEX



DISCREŢIONÁR, -Ă adj. Arbitrar. ♢ Puteri discreţionare = puteri date unei autorităţi de a lua măsurile pe care le socoteşte necesare în anumite împrejurări şi în afara legii. [pron. -ţi-o-. / < fr. discrétionnaire].

Trimis de LauraGellner, 22.02.2005. Sursa: DN



DISCREŢIONÁR, -Ă adj. 1. arbitrar. 2. care are prin lege libertate de acţiune. o puteri ĕ = puteri date unei autorităţi de a lua măsurile pe care le socoteşte necesare în anumite împrejurări şi în afara legii. (< fr. discrétionnaire)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN