doctor

DÓCTOR, doctori, s.m. 1. Persoană cu studii superioare care se ocupă cu vindecarea, tratarea sau prevenirea bolilor umane şi animale; medic. 2. Titlu ştiinţific înalt acordat de o instituţie academică sau de învăţământ superior; persoană care are acest titlu. 3. (fam.) Persoană foarte pricepută într-un domeniu. 4. (bot., reg.; în forma doftor) Arbust mediteraneean şi tropical din care se extrage saburul (Aloë vera). [var.: (1, pop.) dóftor s.m.] – Din lat. doctor, fr. docteur. cf. germ. D o k t o r .

Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



DÓCTOR s. medic, (înv.) vraci.

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



dóctor s. m., pl. dóctori; abr. dr.

Trimis de siveco, 12.11.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



DÓCTOR doctori m. 1) Persoană, cu studii superioare de specialitate, care profesează medicina; medic. 2) Grad ştiinţific superior. 3) Persoană care posedă titlul ştiinţific superior. doctor în istorie. doctor în filologie. 4) fam. Persoană care vădeşte cunoştinţe profunde într-un domeniu de activitate. /<lat. doctor, fr. docteur

Trimis de siveco, 01.01.2009. Sursa: NODEX



DÓCTOR s.m. 1. Titlu ştiinţific conferit în urma unui examen special şi a unei teze; posesor al unui asemenea titlu. ♢ Doctor honoris causa = titlu onorific acordat de instituţiile de învăţământ superior unei personalităţi de mare prestigiu, fără susţinerea unei disertaţii. 2. Persoană care are studii medicale superioare şi posedă dreptul de a practica medicina; medic. 3. (fam.) Persoană foarte pricepută într-un anumit domeniu; maestru. [< lat. doctor, cf. fr. docteur, germ. Doktor].

Trimis de LauraGellner, 25.02.2005. Sursa: DN



doctór (dóctori), s.m. – 1. Titlu ştiinţific înalt; persoană care are acest titlu. – 2. Medic. – 3. (arg.) Specialist. var. dohtor (sec. XVII), doftor (vulg.). lat. doctor (sec. XVII) şi înainte prin intermediul sl. dochtorŭ. – Der. doctoral, adj. (grav, solemn); doctorand, s.m. (persoană care îşi pregăteşte lucrarea de doctorat); doctorat, s.n. (stagiu de calificare ştiinţifică superioară); doctoreasă (var. doftoreasă), s.f. (soţie de doctor; doctoriţă); doctoresc, adj. (de doctor, medic); doctorie (var. doftorie), s.f. (medicament, leac); doctoriţă, s.f. (femeie medic); doftoricesc, adj. (înv., medic); doftoricale, s.f. pl. (leacuri, doctorii), din ngr. δοϰτοριϰά.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER



DÓCTOR s. m. 1. titlu ştiinţific conferit doctoranzilor în urma susţinerii examenelor şi a unei teze originale; posesor al unui asemenea titlu. o doctor docent = titlu ştiinţific care se acordă doctorilor (1) care fac dovada unei activităţi ştiinţifice îndelungate şi valoroase; doctor honoris causa = titlu onorific acordat de instituţiile de învăţământ superior unei personalităţi de mare prestigiu, din ţară sau din străinătate, pentru realizări deosebite în domeniul ştiinţei, tehnicii şi culturii, pentru servicii de mare însemnătate aduse patriei şi umanităţii. 2. medic. 3. (fam.) persoană foarte pricepută într-un anumit domeniu; maestru. (< germ. Doktor, lat. doctor, fr. docteur)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN