drept


drept
DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepţi, -te, adj. (C) adv., (D) drepturi, s.n. (E) prep. a. adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul fără ocol, fără abatere. ♢ Linie dreaptă (şi substantivat, f.) = linie care uneşte două puncte din spaţiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ fig. (Despre privire) Care este fără ascunzişuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, fiinţe, părţi ale lor etc.) Care are o poziţie verticală (faţă de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ♢ expr. A se ţine drept = a avea o poziţie perfect verticală. (mil.) A lua (sau a sta, a se ţine în) poziţia de drepţi = a lua (sau a sta, a se ţine în) poziţie perfect verticală, stând nemişcat. (Cu valoare de interjecţie) Drepţi! formulă de comandă militară pentru luarea poziţiei de drepţi. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părţi ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziţie orizontală (faţă de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. fig. 1. (Despre acţiuni ale omului sau despre noţiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptăţii şi adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ♢ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărţeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înşelătorii şi fără ajutor străin. ♢ loc. adv. Cu drept cuvânt = pe bună dreptate, în mod întemeiat. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ♢ expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaşte un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăieşte şi lucrează conform dreptăţii, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ♢ expr. (Substantivat) A se odihni cu drepţii = a fi mort. ♢ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creştină ortodoxă; bun creştin. 3. (reg.; despre bunuri materiale) Care aparţine sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoaşteri oarecare. 4. (pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. adj. (În opoziţie cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Aşezat în partea opusă părţii corpului omenesc în care se află inima. ♢ expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau braţul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcţia mâinii drepte (când cineva stă cu faţa în direcţia în care este orientat un lucru) Aripa dreaptă a clădirii. ♢ (Substantivat; în locuţiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ♢ expr. (Substantivat) În dreapta şi în stânga sau de-a dreapta şi de-a stânga = în ambele părţi; în toate părţile, pretutindeni. A ţine dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. (Substantivat, f. art.; în viaţa politică) Grupare politică adeptă şi susţinătoare a menţinerii ordinii sociale şi politice tradiţionale. ♢ loc. adj. De dreapta = conservator. C. adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcţia) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou. ♢ De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ♢ loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în faţa..., faţă în faţă cu... Prin dreptul = prin faţa..., pe dinaintea... Din dreptul... = din faţa..., de dinaintea... 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. s.n. 1. Totalitatea regulilor şi normelor juridice care reglementează relaţiile sociale dintr-un stat. Drept penal. 2. Ştiinţă sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ♢ loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuţie care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei?Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, aşadar. 2. (reg.; introduce un complement circumstanţial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ♢ expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanţial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un cleşte. [var.: (înv. şi reg.) dirépt, -eáptă adj.] – lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).
Trimis de romac, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

Drept ≠ greşit, întortocheat, stâng, strâmb, vitreg, îndoit, încovoiat, ocolit, sinuos, şerpuit, şerpuitor, incorect, injust, nedrept, neadevărat
Trimis de siveco, 15.12.2008. Sursa: Antonime

DREAPTĂ ORIENTÁTĂ s. v. axă.
Trimis de siveco, 13.02.2009. Sursa: Sinonime

DREPT adj., adv., s., prep. I. 1. adj. v. direct. 2. adv. aţă, v. direct. 3. adj. (livr.) rectiliniu, (pop.) oblu. (Dungă, linie dreaptă.) 4. adj. v. vertical. 5. adj. v. erect. 6. adj. v. abrupt. 7. adv. perpendicular, vertical, (înv.) prost. (Muntele se înălţa drept înaintea noastră.) 8. adj. neaplecat. (Cu spinarea dreaptă.) 9. adj. v. ţeapăn. 10. adv. v. ţeapăn. 11. adj. neted, plan, plat, şes, (pop.) oblu, (reg.) şesos, (Olt. şi Ban.) polejnic, (înv.) tins, tocmai, (fig.) ras, şters. (O întinsă suprafaţă dreaptă; un loc drept.) II. 1. adj. imparţial, neparţial, nepărtinitor, obiectiv, (înv.) nefăţărit. (Om drept.) 2. adj. v. adevărat. 3. adv. adevărat, just. (A vorbit drept.) 4. adj. echitabil, just. (Decizie dreaptă.) 5. adv. just, corect. (O concluzie dreaptă.) 6. adj. v. îndreptăţit. 7. adv. chiar, exact, întocmai, precis, tocmai, (pop.) oblu, taman, (înv. şi reg.) prisne, (prin Olt.) tam, (înv., în Transilv.) acurat, (pop. fig.) curat. (Îl nimereşte drept în frunte; cade drept pe el; a venit drept la ora convenită.) III. s. 1. jurisprudenţă, (înv. şi pop.) legile (pl. art.), (înv.) drit. (Învaţă dreptul.) 2. v. calitate. 3. v. împuternicire. 4. v. privilegiu. 5. (jur.) drept de preferinţă = prioritate; drept de reproducere = (englezism) copyright. IV. 1. adv. ca. (Socoteşte-te drept absent.) 2. prep. v. de. 3. v. ca.
Trimis de siveco, 12.10.2008. Sursa: Sinonime

DREPT prep. v. lângă.
Trimis de siveco, 15.12.2008. Sursa: Sinonime

de-a dreápta loc. adv.
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

de-a dréptul loc. adv.
Trimis de siveco, 15.12.2008. Sursa: Dicţionar ortografic

drept adj. m., pl. drepţi; f. sg. dreáptă, pl. drépte
Trimis de siveco, 15.12.2008. Sursa: Dicţionar ortografic

drept adv., prep.
Trimis de siveco, 15.12.2008. Sursa: Dicţionar ortografic

drept s. n., pl. drépturi
Trimis de siveco, 10.02.2009. Sursa: Dicţionar ortografic

drept-credinciós adj. m., s. m., pl. drept-credincióşi; f. sg. drept-credincioásă, pl. drept-credincioáse
Trimis de siveco, 15.12.2008. Sursa: Dicţionar ortografic

DREP//T1 dreáptă (dreptţi, dreptte) 1) (în opoziţie cu strâmb) Care uneşte un punct cu altul fără devieri sau ocoluri; care nu se abate nici în stânga, nici în dreapta; direct. Linie dreaptă. Drum drept. ♢ Unghi drept unghi format din două drepte perpendiculare. 2) (despre obiecte, fiinţe sau părţi ale lor) Care are o poziţie verticală, fără înclinaţii. Copac drept. ♢ Drepţi! comandă care cere pozitia verticală şi neclintită a corpului. 3) Care nu este îndoit. 4) (despre pante, povârnişuri) Care are un unghi de înclinaţie foarte mare. 5) (despre întinderi de teren) Care nu are ridicături sau adâncituri; neted. Câmp drept. 6) fig. Care este în concordanţă cu realitatea şi adevărul; just. Judecată dreaptă. ♢ Luptă dreaptă luptă cu puterile proprii, nefolosind arme şi vicleşuguri. Pe drept cuvânt pe bună dreptate. 7) fig. (despre persoane) Care acţionează în conformitate cu adevărul; adevărat; just. 8) reg. (despre relaţiile de rudenie) Care este de prima treaptă; cu legătură de sânge; bun. Tată drept. Soră dreaptă. 9) (în opoziţie cu stâng) Care este situat în partea corpului opusă celei unde se află inima. Mâna dreaptă. Piciorul drept.În dreapta şi în stânga a) în ambele părţi; b) în toate părţile. A ţine dreapta a merge pe partea dreaptă a drumului. /<lat. directus
Trimis de siveco, 15.12.2008. Sursa: NODEX

DREPT2 adv. 1) Fără înconjur; direct. A merge drept înainte. 2) În conformitate cu adevărul; adevărat; just; cinstit. A spune drept. /<lat. directus
Trimis de siveco, 15.12.2008. Sursa: NODEX

DREPT3 prep. 1) (exprimă un raport, spaţial) În faţă; alături de. 2) (exprimă un raport final) Pentru; ca. Este întrebuinţat drept obiect de studiu. 3) (exprimă un raport de suplinire) Ca; în calitate de; în loc de. A slujit drept notar. ♢ Drept care aşa dar; prin urmare; deci. /<lat. directus
Trimis de siveco, 15.12.2008. Sursa: NODEX

DREPT4 drepturi n. 1) Ceea ce este conform cu legile raţiunii, cu legalitatea socială, cu tradiţiile etc.; dreptate. L-a acuzat fără drept. 2) Capacitate de a face sau de a nu face ceva. drepturi şi datorii. 3): drepturile omului totalitate a principiilor şi prevederilor general admise pentru realizarea personalităţii umane. /<lat. directus
Trimis de siveco, 15.12.2008. Sursa: NODEX

DREPT5 n. 1) Ştiinţă care studiază regulile şi legile convieţuirii în societate. Studiază dreptul. 2) Totalitate a regulilor şi normelor care reglementează relaţiile într-o societate. 3) Corp de legi. dreptul roman. /<lat. directus
Trimis de siveco, 15.12.2008. Sursa: NODEX

drept (-eáptă), adj.1. Direct, care merge de la un punct la altul fără ocol. – 2. Care are o poziţie verticală. – 3. Întemeiat, justificat. – 4. Legitim, autentic. – 5. Situat în partea dreaptă. – 6. (adv.) Direct, fără ocolişuri. – 7. (adv.) Deschis, sincer. – 8. (adv.) Tocmai, întocmai, exact. – 9. (prep., înv.) Pentru. – 10. (prep.) În loc de. – var. (înv.) derept. Mr. (a)direptu, dreptu, megl. dirept. lat. *derectus, în loc de dῑrectus (Puşcariu 550; Candrea-Dens., 513; REW 2648); cf. alb. d(ë)retjë (Philippide, II, 640), it. d(i)ritto, prov. dre(i)t, fr. droit, sp. derecho. Este dublet de la drit, s.n. (înv., Mold., drept, jurisprudenţă), din it. dritto. Der. drept, s.n. (totalitatea regulilor şi normelor juridice care reglementează relaţiile sociale într-un stat, în toate accepţiile sale); dreptul, s.m. art. (piciorul drept); dreapta, s.f. art. (mîna dreaptă; direcţia spre dreapta; aripa dreaptă a unei adunări); dirip, prep. (Trans., pentru; în dreptul, în faţa); dreptar, s.n. (echer, riglă; piuliţă care reglează viteza roţii la moara de grîu), după Cihac, I, 82 şi Candrea-Dens., 514, ar proveni din lat. *directārium, dar mai probabil este un der. intern, cu suf. -ar; dreptate (var. înv. direptate, mr. (a)ndriptate), s.f. (justiţie; raţiune; legalitate, legitimitate; înv., drept; înv., tribunal; arg., minister fiscal), der. de la drept ca bunătate de la bun (*dreptaatedreptate; după Puşcariu, Conv. lit., XXXIX, 63 şi Puşcariu 551, de la un lat. *direc(ti)tatem, ceea ce nu pare posibil); dreptăţi, vb. (rar, a da dreptate, a face dreptate); dreptăţie, s.f. (înv., justiţie, echitate); îndreptăţi, vb. (a da dreptate, a face dreptate; a autoriza, a da dreptul; refl., a se justifica, a se apăra); îndritui, vb. (Mold., a autoriza, a permite, a îngădui), format pe baza lui drit; nedrept, adj. (injust); nedreptate, s.f. (injustiţie); nedreptăţi, vb. (a face o nedreptate). cf. drege, îndrepta. Comp. dreptunghiu, s.n. (patrulater cu toate unghiurile drepte şi laturile opuse egale), traducere a fr. rectangle; dreptunghiular, adj. Din rom. provine mag. dreptál (Edelspacher 13), şi bg. (rar) draptăno (Capidan, Raporturile, 229).
Trimis de blaurb, 15.12.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Look at other dictionaries:

  • drept — I. adj. m., pl. drepţi; f. sg. dreáptã, pl. drépte II. adv., prep. III. s. n., pl. drépturi …   Romanian orthography

  • sufrágiu — (drept de vot) s. n. (sil. fra ) [ giu pron. gìu], art. sufrágiul; pl. sufrágii, art. sufrágiile (sil. gi i ) …   Romanian orthography

  • Commission for constitutional reform in Moldova — Moldova This article is part of the series: Politics and government of Moldova …   Wikipedia

  • Thief: Deadly Shadows — Developer(s) Ion Storm Inc. Publisher(s) …   Wikipedia

  • direct — DIRÉCT, Ă, direcţi, te, adj., s.f., adv. 1. adj. Care duce la ţintă, de a dreptul, fără ocol; drept. ♢ În linie directă = din tată în fiu, în linie dreaptă de rudenie. 2. s.f. Lovitură dată de un boxer cu mâna întinsă drept înainte. 3. adv. De a… …   Dicționar Român

  • just — JUST, Ă, juşti, ste, adj. (Adesea adverbial) 1. Conform cu adevărul sau cu echitatea; drept, adevărat, echitabil. ♢ (Despre oameni) Care acţionează şi judecă în conformitate cu dreptatea. ♢ Fundat, legitim, legal. 2. Potrivit2, corespunzător. –… …   Dicționar Român

  • privilegiu — PRIVILÉGIU, privilegii, s.n. Avantaj, scutire de obligaţii (către stat), drept sau distincţie socială care se acordă, în situaţii speciale, unei persoane, unui grup sau unei clase sociale ori, în feudalism, oraşelor şi mănăstirilor; (concr.) act… …   Dicționar Român

  • confunda — CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere. Trimis de ana zecheru, 27.06.2002. Sursa: DEX 98 … …   Dicționar Român

  • da — DA1 adv. Cuvânt care se întrebuinţează pentru a răspunde afirmativ la o întrebare sau pentru a exprima o afirmaţie, un consimţământ. ♢ loc. adv. Ba da, exprimă răspunsul afirmativ la o întrebare negativă. – Din bg., rus., scr. da. Trimis de ionel …   Dicționar Român

  • monopol — MONOPÓL, monopoluri, s.n. 1. Drept exclusiv al cuiva, de obicei al statului, de a dispune de ceva, de a efectua ceva; dominaţie într un domeniu, într una sau mai multe ramuri economice. ♦ (pop.) Rachiu fabricat de o întreprindere care deţine un… …   Dicționar Român