ea

EA pron. dânsa, dumneaei. (ea ce zice?)

Trimis de siveco, 24.10.2007. Sursa: Sinonime



ea pr. [pron. ia], g. ei [pron. iei]; d. acc.ei, neacc. îi, i (i se dă), i-, -i, -i- (dându-i-se); ac. acc. ea, neacc. o, o- (o-nvaţă), -o, -o- (lua-o-ar), pl. ele [pron. iele]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le-, -le, -le-, li (li se dă), li-, -li-; ac. acc. ele, neacc. le, le-, -le, -le-

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ea [pron. ia] pr., g. ei [pron. iei]; d. acc. ei, neacc. îi, i, i- (iam dat), -i (dându-i), -i- (dându-i-se); ac. acc. ea (prep.+ ea), neacc. o, o- (o-nvaţă), -o (am dat-o), -o- (da-o-ar); pl. ele [pron. iele], g. lor; d. acc. lor, neacc. le- (le-am dat), -le (dă-le), -le- (da-le-ar), li, li- (li-i dă), -li- (dându-li-se); ac. acc. ele (prep. + ele), neacc. le, le- (le-am dat), -le (dându-le), -le- (da-le-ar)

Trimis de Laura-ana, 22.05.2007. Sursa: DOOM 2



eá (éle), – pron. – Pronume personal de pers. 3 sing. f.; ţine locul persoanei despre care se vorbeşte. – Mr. ea, ia, megl. ea, istr. io. lat. ĭlla (Puşcariu 764; REW 4266). pl. ele ‹ ĭllae, gen. ei ‹ ĭllaei (pl. lor ‹ ĭllorum), acuz. o ‹ *eaua ‹ ĭllam. cf. el, iele.

Trimis de blaurb, 11.08.2008. Sursa: DER