eu

EU, (I) pron. pers. 1 sg. (II) euri, s.n. I. pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ţine locul numelui persoanei care vorbeşte, cu funcţiune de subiect) Eu merg. ♢ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveştile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ♢ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ♢ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătuşii, luându-mi ziua bună. ♢ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ♢ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. s.n. (fil.) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva; reflectarea propriei existenţe de către conştiinţa individuală a omului. [pr.: (I) ieu. – var.: (I, pop.) io pron. pers. 1 sg.] – lat. ego, mihi, me.

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



eu pr. [pron. ieu], d. acc. mie, neacc. îmi, mi, mi-, -mi, -mi-; ac. acc. mine, neacc. mă, mă-, -mă, -mă-, m-, -m-

Trimis de siveco, 17.01.2009. Sursa: Dicţionar ortografic



noi pr., d. acc. nóuă, neacc. ne, ne-, -ne (dându-ne), -ne-, ni, ni-, -ni- (spunându-ni-se ); ac. acc. noi, neacc. ne, ne-, -ne (văzându-ne), -ne- (vedea-ne-ar)

Trimis de siveco, 14.05.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



EU pron. pers., pers. 1 sing. (mie, îmi, mi, (pe) mine, mă) 1) (indică persoana care vorbeşte) eu lucrez. 2) (accentuează persoana care îndeplineşte lucrarea, stând pe lângă un verb la un mod personal) Mai ştiu eu. eu unul nu ştiu. 3) (se foloseşte în formula introductivă a actelor oficiale) eu, cutare, mă adresez... 4) (indică posesiunea) Îmi învăţ lecţiile. Mi-a dat cartea. 5) (serveşte la formarea diatezei reflexive) Mă duc. Mi-amintesc. /<lat. ego

Trimis de siveco, 02.05.2008. Sursa: NODEX



EU- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia "frumos", "bun", "bine". [pron. e-u-, var. ev-. / < it. eu-, fr. eu-, cf. gr. eu – bine].

Trimis de LauraGellner, 02.06.2008. Sursa: DN



eu¹ [pron. ieu] pr., d. acc. míe, neacc. îmi, mi, mi- (mi-a dat), -mi (dă-mi), -mi- (dându-mi-se); ac. acc. míne (prep. + mine), neacc. mă, mă- (mă-ntreabă), -mă (dă-mă), -mă- (da-mă-vei), m- (m-a dat), -m- (datu-m-a)

Trimis de Laura-ana, 12.12.2008. Sursa: DOOM 2



eu² (concept filosofic) [pron. eu] s. n., art. éul

Trimis de Laura-ana, 02.06.2008. Sursa: DOOM 2



éu pron. – Pronume personal de pers. 1 sing. – Mr. eu, io(ŭ), mine, megl., istr. io. lat. ego (Diez, I, 239; Puşcariu 771; Candrea-Dens., 533; REW 2830), cf. alb. un(ë), vegl. jo, it. io (sard. eo, Matera eu), prov. ieu, fr. je, sp. yo, port. eu. gen. mie ‹ mĭhĭ, dat. (î)mi ‹ mĭ, acuz. mă ‹ mē sau mine ‹ mēne. Se foloseşte acuz. cu prep.: cu mine, fără mine, decît mine, pentru mine, etc. În Munt., în limbajul popular şi vulgar, se pronunţă io.

Trimis de blaurb, 26.05.2008. Sursa: DER



EU- elem. "frumos, bine, armonios". (< fr. eu-, cf. gr. eu, bine)

Trimis de raduborza, 02.05.2008. Sursa: MDN