fară

fáră, fáre, s.f. (înv.) neam, ginte, naţiune; soi.

Trimis de blaurb, 05.05.2006. Sursa: DAR



fáră s.f. – Castă, rasă. – Mr. fară. ngr. φαρα, cf. alb. farë (Meyer 100; Philippide, II, 641), bg. fara (Berneker 279). Pare să provină din longob. fara (Puşcariu, Dacor., VII, 293; Giuglea, Dacor., II, 396; DAR), şi a fost citat ca element v. germ. în rom., nejustificat, se pare, întrucît este vorba de un cuvînt împrumutat dintr-un idiom balcanic, în epocă recentă. În acelaşi timp, este cuvînt incert, întrebuinţat de patru ori de Petru Maior, care foloseşte adesea cuvinte mr. (şi acesta pare a fi cazul lui fară) şi o dată într-un text popular din Haţeg, în care este posibil să fie o pătrundere a mr. După Mladenov 660, cuvîntul ar fi de origine tc.

Trimis de blaurb, 13.09.2007. Sursa: DER