formă

FÓRMĂ, forme, s.f. 1. (fil.: În corelaţie cu conţinut) Categorie care desemnează structura internă şi externă a unui conţinut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect sau un proces. ♢ Forme ale conştiinţei sociale = forme distincte ale vieţii spirituale ale societăţii, care se deosebesc prin obiectul lor specific, prin funcţia lor socială specifică şi prin modul specific de reflectare a existenţei sociale (filozofia, morala, arta, ştiinţa etc.). ♦ (geom., fiz., tehn.) Aspectul unei figuri în care nu se ţine seamă de mărimea ei. 2. Înfăţişare, aspect (extern), contur, siluetă. ♢ expr. A fi în formă = a fi, a se găsi în ceele mai bune condiţii (fizice şi intelectuale). ♦ (Sport) Stare de maximă capacitate de efort a organismului, obţinută prin antrenament, disciplină, viaţă sportivă etc. 3. (geogr.: în sintagma) Formă de relief = neregularitate a suprafeţei pământului, rezultat al interacţiunii agenţilor geografici interni şi externi. 4. Totalitatea mijloacelor de exprimare a conţinutului unei opere artistice. ♦ Totalitatea mijloacelor de expresie (melodie, ritm, armonie etc.) care contribuie la redarea conţinutului de idei şi de sentimente al unei compoziţii muzicale; structura unei compoziţii muzicale. 5. Fel, chip, mod. 6. Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. ♢ Formă de guvernământ = mod de organizare şi de funcţionare a conducerii statului. 7. Dispoziţie de procedură (care poate atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătoreşti). ♢ loc. adv. De (sau, rar, pentru) formă = de ochii lumii, pentru a salva aparenţele; formal (1). 8. (lingv.) Complex de sunete prin care se exprimă un sens; aspectul exterior al unui cuvânt pentru a exprima o valoare sau o funcţie gramaticală. 9. Vas, tipar, model care serveşte pentru a da unor materiale o anumită înfăţişare, un anumit aspect exterior. ♦ (tehn.) Piesă prevăzută cu o cavitate de o anumită înfăţişare în care se toarnă un material şi care reprezintă negativul obiectului obţinut prin turnare. ♦ (tipogr.) Pagină de zaţ completată de jur împrejur cu material de albitură şi închisă într-o ramă metalică, gata de a fi introdusă în maşina de tipar. – Din fr. forme, lat. forma.

Trimis de zaraza_joe, 15.01.2008. Sursa: DEX '98



FÓRMĂ s. 1. v. configuraţie. 2. contur, (fig.) relief. (A început să capete formă.) 3. v. expresie. (A dat formă gândurilor sale.) 4. v. siluetă. 5. v. calapod. 6. tipar. (Toarnă fonta în formă.) 7. (lingv.) formă hiper-corectă = hipercorectitudine, hiperurbanism. 8. v. variantă. (formă lexicală.) 9. v. mod.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



FÓRMĂ s. v. brutărie.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



fórmă s. f., g.-d. art. fórmei; pl. fórme

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



pro fórma loc. adv.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



FÓRM//Ă formăe f. 1) Expresie exterioară determinată de un anumit conţinut. 2) Aspect exterior al unui obiect. formă sferică. ♢ (A fi) în formă a se afla în condiţii fizice bune. 3) Totalitate a mijloacelor de expresie, folosite la redarea conţinutului de idei al unei opere de artă. formă artistică. 4) lingv. Latura materială a unităţilor de limbă. ♢ formă gramaticală aspect luat de un cuvânt pentru a exprima un sens gramatical. 5) Model stabilit. Act întocmit după toate formăele. 6) Mod de conducere. formă de stat. 7) fig. Aparenţă care este în contradicţie cu conţinutul interior. 8) Piesă confectionată dintr-un material dur, în care se toarnă un amestec pentru a-i da o anumită configuraţie. formă de turnătorie. [G.-D. formei] /<fr. forme, lat. forma

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



FÓRMĂ s.f. 1. Înfăţişare, aspect exterior; contur. ♦ (fil.) Categorie filozofică ce desemnează modul de existenţă, de organizare internă, interacţiunea şi legăturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maximă capacitate de efort a organismului, obţinută prin antrenament; condiţie fizică bună. ♢ A fi în formă = a fi, a se afla în cele mai bune condiţii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprimă conţinutul unei opere de artă (mai ales de literatură). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. 4. Dispoziţie legală de procedură. ♢ Viciu de formă = nerespectare a unei dispoziţii de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătoreşti. 5. Aspect pe care îl ia un cuvânt pentru a îndeplini o funcţie gramaticală. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul în care se toarnă o piesă. ♦ (Poligr.) Cutie de oţel în care se toarnă litere; zaţ al unei pagini. 8. (mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusă aceeaşi relaţie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].

Trimis de LauraGellner, 25.06.2006. Sursa: DN



FÓRMĂ s. f. 1. înfăţişare, aspect exterior; contur. 2. modul de existenţă, de organizare internă, interacţiunea şi legăturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. o ĕle conştiinţei sociale – ansambluri distincte de reprezentări, idei, concepţii determinate social şi istoric, care alcătuiesc conştiinţa socială; formă logică = structură mintală în conformitate cu principiile gândirii şi având drept funcţie organizarea conţinutului acesteia. ♢ stabilirea de maximă capacitate de efort a organismului, prin antrenament; condiţie fizică bună; a fi în formă = a fi capabil de randament maxim. 3. totalitatea mijloacelor prin care se exprimă conţinutul unei opere de artă. 4. fel, chip, mod. ♢ mod de organizare, de conducere politică, socială etc. 5. dispoziţie legală de procedură. o viciu de formă = nerespectare a unei dispoziţii de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătoreşti. 6. aspect pe care îl ia un cuvânt pentru a îndeplini o funcţie gramaticală. 7. stare de agregare a corpurilor. 8. tipar, calapod, model. ♢ (poligr.) cutie de oţel în care se toarnă literele; zaţ al unei pagini. 9. formă de relief = neregularitate a suprafeţei Pământului, rezultat al interacţiunii agenţilor geografici interni şi externi; (mat.) fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusă aceeaşi relaţie. (< fr. forme, lat. forma)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



fórmă (fórme), s.f. – Categorie care desemnează structura internă şi externă a unui conţinut. – var. (Trans.) furmă. lat. forma (sec. XVII). var., din săs. Furm (Lacea, Dacor., III, 750). – Der. forma, vb. (a face); formaţi(un)e, s.f. (alcătuire); neformat, adj. (crud, verde); format, s.n. (dimensiune); formal, adj. (privitor la formă); formulă, s.f. (expresie precisă a unei idei); formula, vb. (a da o formă precisă unei idei); conforma, vb. (a conforma); deforma, vb. (a strîmba; a denatura); informa, vb. (a înştiinţa, a anunţa); informaţi(un)e, s.f. (înştiinţare; veste); reforma, vb. (a modifica, a înnoi); reformator, s.m. (persoană care reformează); reformă, s.f. (transformare socială, politică, etc. pentru a obţine un progres); performanţă, s.f. (probă de campionat), toate din fr. – cf. fărîmă.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER



fórmă (fórme), s.f. – (înv., Mold.) Cuptor. bg. furna (DAR), din tc. firin. Este dublet al lui forună, s.f. (coş), din sb., bg. furuna.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER