gard

GARD, garduri, s.n. 1. Construcţie de lemn, de metal, de zidărie etc. care împrejmuieşte o curte, un teren, o grădină etc. ♢ Gard viu = plantaţie deasă de arbuşti, de forma unui gard (1), care serveşte la împrejmuirea unui loc sau ca element decorativ. ♢ expr. A nimeri (sau a da) (ca Ieremia) cu oiştea-n gard = a spune un lucru nepotrivit, a face o gafă, o prostie. A lega (pe cineva) la gard = a prosti, a păcăli (pe cineva). A sări peste garduri = a avea o comportare imorală, a umbla după aventuri amoroase. A sări peste (sau dincolo de) gard = a depăşi limita admisă (prin atitudinea, faptele sale). A lega (ceva) la (sau de) gard = a abandona, a renunţa (la ceva). 2. împletitură de nuiele, de trestie etc. cu care se face un baraj de-a curmezişul unei ape curgătoare pentru prinderea peştelui. 3. (Sport) Fiecare dintre obstacolele în formă de gard (1) de la unele probe atletice de alergări; (la pl.) probă atletică în care se folosesc aceste obstacole. – cf. alb. g a r d h, sl. g r a d ŭ.

Trimis de gall, 09.11.2008. Sursa: DEX '98



COPIL DE GÁRD s. v. bastard, copil din flori.

Trimis de siveco, 20.05.2008. Sursa: Sinonime



GARD s. 1. împrejmuire, îngrăditură, ocol, ulucă, (înv. şi reg.) ogradă, stobor, (reg.) târcol, (Mold. şi Bucov.) zăplaz, (înv.) cuprins. (Şi-a ridicat un gard în jurul curţii.) 2. gard viu = spalier.

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



gard s. n., pl. gárduri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



GARD garduri n. 1) Construcţie (de lemn, de piatră, de metal etc.) care înconjoară un teren, o curte sau o grădină. ♢ gard viu împrejmuire formată din plantaţii dese de arbuşti. A nimeri (sau a da) (ca Eremia) cu oiştea în gard a spune sau a face ceva nepotrivit într-o situaţie; a da greş. A lega ceva de gard a abandona ceva; a se lăsa de ceva. A sări peste gard a trece peste limitele admise. A dezlega calul de la gard a găsi ieşire dintr-o încurcătură. 2) Baraj de nuiele sau de trestie făcut de-a curmezişul unei ape curgătoare pentru a opri peştele. 3) pl. sport Obstacole amplasate special pe o pistă de alergări. /<alb. gardh, sl. gradu

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



gard (gárduri), s.n. – 1. Construcţie care împrejmuieşte o curte. – 2. Împletitură care împrejmuieşte o proprietate. – 3. (Rar, Trans.) Grădină, livadă. – Mr. gardu, megl. gard. sl. gradŭ "perete; livadă" (Miklosich, Lexicon, 141; Cihac, II, 115; Conev 79), cf. alb. garth (Philippide, II, 712 şi DAR par a prefera o der. directă din alb.). Ca baltă şi daltă der. din sl. ridică o problemă fonetică greu de explicat: s-a încercat rezolvarea acestei dificultăţi presupunîndu-se că împrumutul rom. este anterior metatezei lichidelor sl., deci, că termenul sl. trebuia să fie *gardŭ. Perfecta identitate semantică, precum şi corespondenţa exactă cu ceilalţi der. din sl. (cf. grădină, grajd, îngrădi, ogradă), nu lasă nici o îndoială în legătură cu v. germ. gards "casă", dar este puţin probabil. Rosetti, II, 116 şi Rosetti, BL, XIV, 115, neagă numai posibilitatea der. din sl. Der. gardagiu, s.m. (pescar care foloseşte în loc de plasă o împletitură de răchită); gărdui, vb. (a împrejmui cu gard); gărdurăriţă, s.f. (pasăre nedeterminată); gărdurărit, s.n. (impozit special plătit de locuitorii din judeţele Saac (marelui armaş) şi Rîmnicul-Sărat (celui de al doilea spătar), pe băuturile vîndute şi pe porci; amendă plătită de aceştia pe animalele care intrau în vie). Din rom. provine sb. garda (Miklosich, Etym. Wb., 76; Petrovici, Dacor., X, 93) ca şi rut. gard "dig, stăvilar" (Candrea, Elemente, 402). Coresi foloseşte grădiş, s.n. (împletitură, gard), cu fonetismul din sl.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER