glas

GLAS, glasuri, s.n. 1. Ansamblul sunetelor produse de vibrarea (vibra) coardelor vocale umane; facultate specifică omului de a emite sunete articulate; voce. ♢ loc. adv. Într-un glas = (toţi) deodată; în unanimitate. ♢ expr. A da glas = a) a striga; b) a exprima (oral sau în scris). A ridica (sau a înălţa) glasul = a vorbi, a răspunde cu un ton ridicat, tare, răstit; a protesta. A căpăta (sau a prinde) glas = a căpăta curaj, a-şi reveni (şi a începe să vorbească). A-i pieri (cuiva) (sau a i se stinge, a-şi pierde) glasul = a nu mai putea să vorbească, să răspundă; a nu mai avea ce răspunde. ♦ (La pl.) Murmur sau vuiet produs de mai multe persoane (care vorbesc concomitent). ♦ Ciripit sau cântec al păsărilor. ♦ Strigăt produs de unele animale. 2. fig. Zgomot produs de vânt, de o apă etc.; sunet produs de un instrument muzical sau de un obiect sonor. 3. fig. (înv.) Veste, ştire. 4. Denumire dată scării muzicale în cântarea bisericească răsăriteană. ♦ Fiecare dintre cele opt moduri (3) fundamentale după care se execută cântările bisericeşti. – Din sl. glasŭ.

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



GLAS s. 1. cuvânt, grai, gură, voce, (livr.) verb, (pop.) limbă, (reg.) boace, (înv.) rost. (Încă nu i-am auzit glasul.) 2. v. voce. 3. v. ciripit. 4. v. cânt. 5. v. canon.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



GLAS s. v. cuvânt, ştire, termen, veste, vorbă.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



glas s. n., pl. glásuri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



GLAS glasuri n. 1) Sunet sau ansamblu de sunete emise de om cu ajutorul coardelor vocale; facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; grai. glas puternic. glas răguşit. ♢ Într-un glas toţi deodată. A da glas a) a striga; b) a exprima (verbal sau în scris). A ridica glasul a se răsti. A căpăta (sau a prinde) glas a căpăta curaj. A-i pieri (sau a i se stinge) glasul a) a nu mai putea să vorbească; b) a nu mai avea ce răspunde; a se da bătut. 2) mai ales la pl. Murmur produs de mai multe persoane ce vorbesc concomitent. 3) Sunet sau ansamblu de sunete scoase de păsări sau de animale. 4) fig. Zgomot produs de unele fenomene naturale. glasul apelor. 5) fig. Sunet produs de un instrument muzical. glas de vioară. /<sl. glasu

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



glas (glásuri), s.n. – 1. Cuvînt. – 2. Limbaj, cuvînt. – 3. (înv.) Veste. – 4. (înv.) Urare. – 5. Gamă la muzica orientală. – Megl. glas. sl. glasŭ (Miklosich, Lexicon, 129; Cihac, II, 121; Conev 95), cf. bg. glas, ceh. hlas, pol. glos, rus. golos. – Der. glăsi, vb. (înv., a vorbi, a spune; înv., a cînta; Trans., a plînge, a se jelui), din sl. glasiti; glasnic, adj. (înv., faimos, celebru; înv., vocal); neglasnic, adj. (înv., consonant); glăsui, vb. (a vorbi, a rosti, a spune; a cînta, a plînge, a se jelui); glăsuitor, adj. (sonor); conglăsui, vb. (a vorbi în acelaşi timp; a coincide), format pe baza fr. consonner; conglăsuitor, adj. (conform).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER