- abate
- ABÁTE1, abaţi, s.m. 1. Titlu dat superiorului unei abaţii. 2. Titlu onorific acordat unor preoţi catolici; persoană care poartă acest titlu. – Din it. ab(b)ate.Trimis de ana_zecheru, 19.03.2008. Sursa: DEX '98abáte1 s. m. 1. superior al unei abaţii. 2. preot, cleric la catolici. (< it. abbate)Trimis de tavi, 19.03.2008. Sursa: MDNABÁTE2, abát, vb. III. 1. tranz., refl. şi intranz. A (se) îndepărta (de la o direcţie apucată, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ refl. şi tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul iniţial). 2. refl. (Despre fenomene ale naturii, calamităţi, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. intranz. A-i trece ceva prin minte, a-i veni ideea; a i se năzări. 4. tranz. A descuraja, a deprima, a întrista, a mâhni. Vestea l-a abătut. 5. tranz. (Franţuzism) A doborî la pământ. – lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre.Trimis de ana_zecheru, 05.08.2008. Sursa: DEX '98abáte2 vb. I. tr., refl. a (se) îndepărta de la o direcţie, o normă, o linie de conduită. II. tr. a doborî, a culca la pământ. III. refl. a se năpusti (asupra). IV. intr. a-i veni cuiva o idee, a i se năzări. (< lat. abbattere, fr. abattre)Trimis de tavi, 19.03.2008. Sursa: MDNA (se) abate ≠ a (se) îndreptaTrimis de siveco, 19.03.2008. Sursa: AntonimeABÁTE vb. 1. v. devia. 2. a se depărta, a devia, a divaga, a se îndepărta, (înv.) a (se) scăpăta. (S-a abate de la subiect.) 3. a da, a se opri, a trece. (Se abate în drum şi pe la el.) 4. a distrage, a sustrage. (Gândurile îl abate de la lucru.) 5. v. contraveni.Trimis de siveco, 19.03.2008. Sursa: SinonimeABÁTE vb. v. apuca, căşuna, năzări, veni.Trimis de siveco, 19.03.2008. Sursa: Sinonimeabáte s. m., pl. abáţiTrimis de siveco, 19.03.2008. Sursa: Dicţionar ortograficabáte vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. abát, 1 pl. abátem; conj. prez. 3 sg. şi pl. abátă; part. abătútTrimis de siveco, 19.03.2008. Sursa: Dicţionar ortograficABÁ//TE abateţi m. 1) Stareţ al unei abaţii. 2) Preot catolic. /<it. abbateTrimis de siveco, 19.03.2008. Sursa: NODEXA ABÁTE abát 1. tranz. 1) A îndepărta de la o direcţie iniţială sau de la o anumită normă morală. 2) (persoane) A face să se abată. 2. intranz. (despre intenţii, gânduri etc.) A-i trece prin minte; a-i veni pe neaşteptate. /<fr. abattre, lat. abbattereTrimis de siveco, 19.03.2008. Sursa: NODEXA SE ABÁTE mă abát intranz. 1) A-şi schimba direcţia iniţială. abate din drum. 2) (despre persoane) A se opri (pentru o vizită scurtă), renunţând la traseul iniţial; a trece. 3) (despre fenomene ale naturii) A veni pe neaşteptate (şi cu putere). /<fr. abattre, lat. abbattereTrimis de siveco, 19.03.2008. Sursa: NODEXABÁTE1, abáţi, s.m. abate (din aram. abba (= tată), prin interm. gr. άββας şi lat. abbas, -atis) [DRAE]Trimis de tavi, 19.03.2008. Sursa: NeoficialABÁTE s.m. 1. Stareţ, superior al unei mănăstiri catolice de călugări. 2. Titlu onorific care se dă unor clerici catolici. [< it. abbate, cf. lat. abbas].Trimis de LauraGellner, 19.03.2008. Sursa: DNABÁTE vb. III. 1. tr., refl., intr. A (se) îndepărta de la o direcţie, normă, linie de conduită etc. 2. tr. A doborî. 3. refl. A se năpusti, a cădea. [cf. fr. abatire, it. abbattere].Trimis de LauraGellner, 19.03.2008. Sursa: DNabáte (abătút, abătút), vb. – 1. A doborî la pămînt, a dărîma, a da jos. – 2. A devia, a îndepărta. – 3. A schimba drumul. – 4. (refl.) A se opri. – 5. A se grăbi, a face tot ce este cu putinţă. – 6. A trece cuiva ceva prin minte, a i se năzări (cu pron. în dat.). – Mr. abat, istr. abotu < lat. abbattĕre (cuvînt probabil tîrziu, care apare doar în Legea Salică), sau mai curînd formaţie internă a rom., plecînd de la a bate (Puşcariu 2; REW 11). DAR explică sensul 1 ca galicism şi pe celelalte ca împrumut din sl. biti "a bate" şi "a ciocăni". Ambele opinii par discutabile, căci biti nu este suficient pentru a explica toate sensurile rom. care, pe de altă parte, s-ar putea explica foarte bine plecîndu-se de la cuvintele romanice (cf. Gamillscheg, abat). – Der. abătător, adj. (muncitor); abatere, s.f. (deviere, anomalie); abătut, adj. (deviat, deprimat, melancolic). – Din rom. provine sb. abati "a devia".Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DERabáte (abáţi), s.m. – 1. Titlu dat superiorului unei abaţii. – 2. Titlu onorific acordat unor preoţi catolici; persoană care poartă acest titlu. < it. abate. – Der. abaţial, adj. (referitor la o abaţie), din it. abbaziale; abaţie, s.f. (mănăstire condusă de un abate) , din it. abbazia; abatisă (călugăriţă care conduce o abaţie), din lat. abbatissa (sec. XIX).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DERabáte2 (a abate) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteţi, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteţi; part. abătútTrimis de Laura-ana, 19.03.2008. Sursa: DOOM 2
Dicționar Român. 2013.
