grâu


grâu
GRÂU, (1) s.m., (2) grâne (grâie), s.n. 1. s.m. Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu rădăcina adâncă, cu frunzele lanceolate, cu inflorescenţa în formă de spic, din ale căror boabe se face făină (Triticum); plantă care face parte din acest gen. ♦ Sămânţa acestei plante. 2. s.n. (Adesea la pl.) Semănătură, lan, holdă de grâu (1) sau, p. gener., de cereale. ♦ (La pl.) Cereale sub formă de boabe. – lat. granum.
Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

Grâu ≠ neghină
Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime

FLOAREA-GRÂULUI s. v. albăstrea, albăstrică, albăstriţă, surguci, vineţea, vineţică.
Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime

GRÂUL-POTÂRNÍCHII s. v. paracherniţă.
Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime

GRÂUL-PRÉPELIŢELOR s. v. sor-cu-frate.
Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime

GRÂU TÁRE s. v. ghircă.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

grâu s. m., s. n., (sorturi) pl. grâuri/(lanuri) pl. grâie
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

GRÂU m. 1) Plantă erbacee cerealieră, cu tulpina în formă de pai, cu frunze liniare şi inflorescenţă în formă de spic, din ale cărei boabe se face făină. 2) Cantitate de boabe ale acestei plante. 3) Lan pe care creşte această plantă. /<lat. granum
Trimis de siveco, 19.03.2007. Sursa: NODEX

grîu (-îie), s.n.1. Plantă erbacee din ale cărei boabe se face făină (cu toate varietăţile sale). – 2. (s.f. pl.) Cereale. – var. (pentru sensul 2) grîne. – Mr. grăn, găr(n), megl. grǫn, istr. grăwu. lat. granum (Puşcariu 740; Candrea, Éléments, 58; Candrea-Dens., 764; REW 3864; DAR), cf. alb. grun, grur(ë), it., sp. grano, fr. grain, basc. grau. Fonetismul nu este clar, rezultatul normal trebuie să fie *grîn; în aceeaşi situaţie se află şi cuvintele brîu şi frîu. Dificultatea fonetică pare a fi cauza care l-a determinat pe Miklosich, Slaw. Elem., 9 să considere acest cuvînt drept autohton. Explicaţiile neregularităţii fonetice sînt diferite, şi nu absolut convingătoare. După Meyer-Lübke, ZRPh., XL, 559, alteraţia se datorează timbrului velar al vocalismului î ...u; însă acelaşi timmbru, chiar dacă nu cu aceeaşi alteraţie, apare şi la sîn(u), bătrîn(u), etc. După Skok, À propos du nasalisme, în Arhiv za Arbanašku Starinu, II, 325-29, explicaţia ar trebui căutată în poziţia finală a vocalei nazale, ceea ce nu pare evident. Rosetti, II, 111, consideră că "prezenţa lui u final este o condiţie a inovaţiei", soluţie cu care pare a se combina cea lui Meyer-Lübke şi a lui Skok. În sfîrşit, Graur, BL, III, 52, pleacă de la o formă rotacizată *brînbrîr, în care ar fi intervenit o "fascie" *brîur(i), de unde un nou sing. brîu. Aceată laborioasă explicaţie se bazează pe ideea susţinută de autor a necesităţii unei "despicări" a 2 r, cf. greer, prooroc. Totuşi, explicaţia nu pare suficientă, fiindcă în celelalte cazuri de "fascie" apre reduplicarea vocalei, pe cînd aici efectul este diferit; şi întrucît pl. brîuri, frîuri, grîuri, care constituie o verigă necesară a demonstraţiei, este excepţional şi anormal, deoarece forma curentă şi tradiţională este brî(n)e, frî(n)e, grî(n)e. Credem că este mai curînd vorba de o formă *grîru, pl. *grîre, alterată fie ca efect al rotacismului fie al unei asimilări, unde r secundar ar fi dispărut ca efect al unei disimilări posterioare (*grîrugrîu ca impăratruÎmpărat(u) sau fratremfrate). Esre remarcabil, într-adevăr, faptul că cele trei vocale la care apare această particularitate, apare şi un r în silaba anterioară, a cărui prezenţă pare a condiţiona fenomenul. După cît se pare, aceeaşi schimbare a început să se schiţeze în bătrînbătrîior (în loc de bătrînior), fără a se fi propagat însă la alte forme der. sau flexionare. – cf. grăunţ. Der. grînar (mr. grînar), s.n. (hambar), de la grîne, cu suf. -ar, cf. it. granaio (calabr. granoru), fr. grenier, sp. granero (după Puşcariu 737, Candrea-Dens., 766 şi REW 3839, direct din lat. granārium); grînar, s.m. (negustor de grîne); grînărie, s.f. (comerţ de grîne; hambar; cantitate de grîne).
Trimis de blaurb, 06.11.2007. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Look at other dictionaries:

  • grau — grau …   Dictionnaire des rimes

  • grau — grau …   Kölsch Dialekt Lexikon

  • grau —  grau …   Hochdeutsch - Plautdietsch Wörterbuch

  • Grau — puede referirse a: Miguel Grau Seminario, almirante, máximo héroe nacional del Perú; José Grau Hernández, historietista español; Jürke Grau, botánico alemán; Roberto Grau, ajedrecista argentino; Grau, nombre cooficial en asturiano del concejo… …   Wikipedia Español

  • Grau — is a German word meaning gray and may refer to: * BAP Almirante Grau (CLM 81), a De Zeven Provinciën class cruiser in service with the Peruvian Navy * Grau Käse, Tyrolean grey cheese * Grado, Italy, Grau in the Friulian language * Grau is a… …   Wikipedia

  • grau — [ gro ] n. m. • 1704; lat. gradus « degré » ♦ Région. (Languedoc) Chenal par lequel un cours d eau, un étang débouche dans la mer. ⇒ embouchure. Des graus. ♢ Défilé, passage montagneux. ⊗ HOM. Gros. ● grau nom masculin (langue …   Encyclopédie Universelle

  • Grau — Grau, er, este, adj. et adv. welches ein Ausdruck einer mit etwas Schwarz vermischten weißen Farbe ist. Die graue Farbe. Eisgrau, Aschgrau, Apfelgrau, Eisengrau, Eselsgrau, Dachsgrau, Rauchgrau u.s.f. drucken die verschiedenen Stufen dieser Farbe …   Grammatisch-kritisches Wörterbuch der Hochdeutschen Mundart

  • grau — grau, grauer, grau(e)st ; Adj; 1 von der Farbe, die entsteht, wenn man schwarz und weiß mischt: einen grauen Anzug tragen; Er hat schon graue Haare bekommen || K : Graugans, Grauhai, Grauschimmel; graublau, graubraun, graugrün; grau gestreift,… …   Langenscheidt Großwörterbuch Deutsch als Fremdsprache

  • grau — • grau Kleinschreibung {{link}}K 89{{/link}}: – in grauer Vorzeit – sich keine grauen Haare wachsen lassen (umgangssprachlich für sich keine Sorgen machen) – die [kleinen] grauen Zellen (umgangssprachlich für Gehirnzellen, Denkvermögen) – grau in …   Die deutsche Rechtschreibung

  • grau — s. m. 1. Cada uma das partes iguais em que se divide uma escala. 2. Cada uma das 360 partes iguais em que se divide a circunferência. 3. Espaço entre dois paralelos ou dois meridianos. 4. Categoria. 5. Intensidade; força. 6. Altura, ponto.… …   Dicionário da Língua Portuguesa