hal


hal
HAL s.n. Stare rea, situaţie vrednică de plâns. ♢ loc. adv. În aşa hal (că)... = în aşa măsură (că)... Într-un hal... sau Într-un hal fără (de) hal = în cea mai proastă stare. ♢ expr. A nu avea hal să... = a nu fi în stare, a nu putea să... – Din tc. hal.
Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

hal s. n., pl. háluri
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

HAL n. Stare nespus de rea. ♢ Într-un hal fără de hal în cea mai proastă stare; într-o stare vrednică de plâns. În aşa hal în aşa măsură. /<turc. hal
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

HAL s.n. v. hol.
Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN

hal (haluri), s.n.1. Condiţie proastă, situaţie necorespunzătoare. – 2. (înv.) Nenorocire. – 3. (Rar) Posibilitate, mijloc. – Mr. halà, megl. al. tc. hal (Şeineanu, II, 198; Lokotsch 790; Ronzevalle 80), cf. ngr. χάλι, alb. hal, bg., sb. hal. În tc. lipseşte nuanţa depreciativă, care apare în toate limbile balcanice.
Trimis de blaurb, 09.06.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.